Fanfara RAJA vă invită la o serie de concerte în Constanța

Fanfara „Muzica Apelor” urmează să urce pe scenă pentru a susține noi concerte estivale. Primele acorduri din anul 2023 se vor auzi în străvechea cetate Tomis începând cu data de 16 iunie. Publicul de toate vârstele este invitat să se alăture, prin cântec și joc, emoției muzicale transmise de cei mai valoroși instrumentiști care vor performa la clarinet, trompetă, trombon sau flaut. Timp de o oră, veți avea prilejul de a vă umple sufletul cu bucuria ascultării unor compoziții muzicale clasice și moderne, în ton cu veselia. 

Artiștii pregătesc partituri speciale care cu siguranță vor crea bună dispoziție în rândul spectatorilor. „Muzica Apelor” va aduce pe scenă în fiecare seară celebre marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată. Repertoriul este completat cu fragmente din muzică de film, dar cuprinde și autentice elemente de folclor.

Concertele susținute de muzicienii constănțeni sunt renumite în urbea de la țărmul Mării Negre, dar și în țară și peste hotare, fanfara noastră remarcându-se, de-a lungul timpului, la prestigioase festivaluri.

Așadar, dragi constănțeni dar și turiști aflați în aceste zile pe litoral, nu uitați să vă notați în agenda de vară, și invitația specială la concertele Fanfarei „Muzica Apelor”. Lăsați inimile să zâmbească pe ritmuri cadențate, bucurați-vă de o interpretare excepțională și melodii de neuitat!

Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul program:

  • Vineri – 16 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Sâmbătă – 17 iunie 2023, ora 17.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 25 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Vineri – 30 iunie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 02 iulie 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța;
  • Vineri – 07 iulie 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
  • Sâmbătă – 15 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
  • Duminică – 16 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Constanța.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Felix Stroe consideră că alegerea lui Mihai Lupu, cercetat penal de DNA, în funcția de președinte al CJC înseamnă ani pierduți pentru Constanța

mie iun. 14 , 2023
Felix Stroe, președintele PSD Constanța, a reacționat după ce procurorii DNA au început cercetarea penală împotriva președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, PNL, pentru luare de mită. „Constatăm încă o dată că PNL are o mare problemă, pe care va trebui să o gestioneze.Discrepanța între declarațiile și acuzele pe care […]

V-ar putea interesa și: