Fanteziile prezidențiale ale lui Gheorghe Funar

Unul dintre cei care vor să candideze la președinția României este Gheorghe Funar, fost primar al Clujului.

Printre obiectivele acestuia se numără asigurare de pensii cel puțin la nivelul Uniunii Europene, asigurarea de locuri de muncă bine plătite pentru toți românii, repatrierea românilor din străinătate, unirea cu Republica Moldova, adoptarea legii bugetului de stat numai cu excedent bugetar.

Iată primele 20 de obiective ale sale, în ceea ce va fi, probabil, primul și singurul nostru articol dedicat acestui candidat.

          1.Exploatarea bogățiilor naturale în interesul Poporului Român. Valorificarea bogățiilor naturale, care trebuie să fie monopol de stat, se face numai prin contracte de împărțire a producției, astfel încât cel puțin 70% din valoarea producției fizice obținute să intre în Bugetul Statului Român. Din această sumă, anual, jumătate se împarte și se virează în cont la fiecare cetățean român.

          2.Interzicerea prin Constituție a vânzării pământului sfânt din România la străini și interzicerea deținerii în proprietate a terenurilor din țara noastră de către străini, persoane juridice și persoane fizice. Terenurile vândute străinilor, în perioada 1990-2019, vor fi răscumpărate de Guvernul României și folosite pentru împroprietărirea românilor de pretutindeni care se întorc în Țara-Mamă, precum și pentru înființarea de ferme agricole.

          3.Reindustrializarea României și asigurarea locurilor de muncă bine plătite pentru toți românii, cel puțin la nivelul mediu din Uniunea Europeană. Asigurarea condițiilor pentru repatrierea milioanelor de români alungați pretutindeni de Regimurile alogene post-decembriste. Valorificarea celei mai mari bogății a Poporului Român: munca.

          4.Asigurarea pentru toți pensionarii a unor pensii, cel puțin, la nivelul mediu dn Uniunea Europeană, precum și a unui trai decent.

          5.Anularea retrocedărilor ilegale de clădiri, terenuri și păduri din perioada post-decembristă și sistarea plății chiriilor și subvențiilor către persoanele juridice și persoanele fizice care au dobândit ilegal imobile.

          6. Asigurarea și susținerea financiară a creșterii demografice a populației, repopularea satelor, păstrarea credinței și a tradițiilor strămoșești multimilenare. Alocația de stat pentru fiecare copil născut și crescut în România trebuie să fie egală cu salariul minim pe economie. Sprijinirea familiei tradiționale creștine, formată din bărbat și femeie, precum și interzicerea căsătoriei între persoanele de același sex și a adopțiilor de copii români de către străini sau de către homosexuali și lesbiene. Lichidarea rețelelor de trafic de persoane, a clanurilor de tip mafiot și oprirea disparițiilor de copii din România.

          7.Oprirea Holocaustului împotriva Poporului Român și interzicerea otrăvirii și îmbolnăvirii premeditate a cetățenilor români cu aditivi alimentari cancerigeni, produse modificate genetic, a drogurilor și produselor etnobotanice.

          8.Unirea României cu Republica Moldova, după modelul german și folosind experiența și exemplul strămoșilor noștri.

          9.Alocarea anuală din Produsul Intern Brut (P.I.B.) a cel puțin: 8% pentru Sănătate; 7% pentru Învățământ; 4% pentru Armată; 2% pentru dezvoltare rurală; 1% pentru săpături arheologice, conservarea vestigiilor arheologice multimilenare și dezvoltarea muzeelor. Asigurarea gratuității în domeniul învățământului și ocrotirea sănătății pentru toți cetățenii români care au domiciliu, muncesc și trăiesc în România.

          10.Prezentarea de către Președintele României, în Parlament, în fiecare an, a „Raportului privind Starea Națiunii Române” și a „Raportului privind starea de sănătate a populației României și evoluția demografică”.

          11.Adoptarea anuală a Legii Bugetului de Stat cu excedent bugetar și oprirea îndatorării Poporului Român la băncile străine.

          12.Înlăturarea dictaturii partidelor politice și instaurarea adevăratei democrații prin conducerea României noastre de către Poporul Român prin referendumuri naționale în problemele deosebit de importante pentru prezentul și viitorul lui. Președintele României împreună cu Guvernul au obligația să acționeze pentru atingerea obiectivelor stabilite de Poporul Român prin referendumuri și pentru respectarea Programului de guvernare stabilit de Parlament pentru o durată de patru ani.

          13.Lichidarea statutului de neo-colonie a României în Uniunea Europeană și redobândirea independenței și suveranității naționale a României noastre. Lichidarea sărăciei și analfabetismului din România precum și a discriminărilor dintre minoritățile etnice și populația majoritar românească. În Constituție trebuie să se precizeze că toți cetățenii din România sunt români și sunt egali în drepturi și obligații. Astfel, după modelele din S.U.A., Franța, Germania etc, dispar minoritățile etnice, iar în relațiile cu alte țări trebuie aplicat principiul reciprocității.

          14.Asigurarea condițiilor pentru ca Poporul Român să devină un Popor Unit, Demn și Fericit.

          15.Dezvoltarea unor relații multilaterale și pe baza avantajului reciproc, în principal cu țările din Uniunea Europeană, N.A.T.O., cu Republica Populară Chineză, cu Federația Rusă și cu S.U.A. La acestea se adaugă recuperarea tezaurelor Poporului Român aflate în Federația Rusă, la Vatican, în Ungaria și Austria.

          16.România să fie condusă de Președintele țării împreună cu Guverne de uniunea națională formate din reprezentanți propuși de toate partidele politice parlamentare. Premierul își alege membrii echipei guvernamentale. Structura politică a Guvernului respectă structura Parlamentului ales de Poporul Român.

          17.Introducerea votului obligatoriu pentru toți cetățenii români, din Țara-Mamă și de pretutindeni. Ca urmare, toți românii cu drept de vot vor fi responsabilizați și determinați să acționeze uniți, în Interesul Național, la toate tipurile de alegeri.

          18.Înlăturarea imunităților pentru Președintele României, parlamentari, miniștri și celelalte persoane care ocupă funcții sau demnități publice.

          19.Respectarea votului dat de alegători pe toată durata mandatului. Se interzice migrația politică a parlamentarilor și aleșilor locali. Mandatul lor încetează din ziua când și-au schimbat culoarea politică.

          20.Re-revizuirea de fond a Constituției României și cuprinderea în Legea fundamentală a obiectivelor de mai sus. Sancționarea cu închisoare de la 7 la 10 ani a celor care încalcă prevederile din Constituția României, inclusiv a jurământului depus la investirea în funcție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA pe strada Aviator Vasile Craiu din municipiul Constanța

Dum sept. 15 , 2019
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Aviator Vasile Craiu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile,astăzi – 15 septembrie 2019, în intervalul orar 08.30 – 16.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii  din perimetrul delimitat de străzile: Aviator […]

V-ar putea interesa și: