Farul Constanța are și de această dată foarte mulți jucători convocați la loturile naționale, nu mai puțin de 22 de componenți ai clubului urmând să fie prezenți la acțiunile reprezentativelor de seniori, tineret și juniori, care în perioada următoare vor disputa partide oficiale sau amicale.
La seniori, pentru meciurile oficiale din Liga Națiunilor cu Finlanda (23.09, ora 21.45, Helsinki) și Bosnia și Herțegovina (26.09, ora 21.45, la București) au fost convocați Denis Alibec și Tudor Băluță.
Tot la seniori, dar la naționala Beninului, a fost convocat și David Kiki pentru partidele cu Mauritania și Madagascar.
La U21, pentru meciurile amicale cu Spania (23.09, ora 18.00, la Cluj) și Țările de Jos (27.09, ora 18.00, la Cluj), selecționerul Emil Săndoi i-a convocat pe Alexi Pitu, Constantin Grameni și Louis Munteanu.
La U20, pentru meciurile amicale cu Cehia (22.09, la Chomutov, ora 16.00) și Germania (26.09, la Arad, ora 18.00) au fost convocați Daniel Sîrbu, Gabriel Dănuleasă și Luca Andronache.
La U19 au fost convocați, pentru turneul de calificare la Turul de Elită, în care România va întâlni Letonia (21.09, ora 20, la Buftea), Lituania (24.09, ora 20.00, la Voluntari) și Austria (27.09, ora 18.00, la Voluntari), pe Ștefan Duțu și Andrei Borza.
La U18, pentru turneul de pregătire din Turcia, de la Farul Constanța au fost convocați Vlad Răfăilă, Mario Aioanei, Cosmin Costea și Adrian Mazilu. România va întâlni Turcia (22.09, ora 16.30), Portugalia (24.09, ora 12.30) și Spania (26.09, ora 12.30).
La U17 au fost convocați Rafael Munteanu, Eduard Chihaia, David Păcuraru, Luca Băsceanu, Enes Sali și Alin Cocoș pentru turneul amical din Polonia, Syrenka Cup: cu Norvegia la 23.09, cu Anglia la 25.09 și cu Portugalia la 27.09.
Tot la U17, dar la naționala Moldovei, a fost convocat și juniorul Bogdan Popovici.
Foto: FarulConstanta.com