Farul Constanţa a învins sâmbătă seara, în Ovidiu, scor 2-0, formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a patra a Superligii. Este prima victorie după trei mecuri fără gol în acest sezon (două înfrângeri și un egal).
Meciul a fost întrerupt de două ori.
Ieşenii au avut prima ocazie mare, în minutul 7, la şutul lui Andrei Gheorghiţă, care a scăpat singur cu portarul gazdelor, dar Buzbuchi a respins. Rivaldinho a deschis scorul în minutul 34, cu un şut din careu, la pasa lui Cristian Ganea.
La numai patru minute după gol din cauza unor descărcări electrice, nocturna stadionului de la Ovidiu s-a stins, iar arbitrul a oprit meciul pentru nouă minute. Partida s-a reluat şi prima repriză a fost prelungită cu 16 minute, iar în minutul 45+11 Gabi Iancu a majorat scorul de pe tabelă cu o lovitură de cap, din centrarea lui Grameni.
După pauză Ştefanovici a ratat o ocazie mare pentru oaspeţi, în minutul 60, dar meciul a fost întrerupt în minutul 65, pentru a doua oară, din cauza condiţiilor atmosferice, la Ovidiu plouând torenţial. Partida s-a reluat după alte zece minute de pauză, dar pe tabelă nu s-au mai produs modificări şi Farul a reuşit prima victorie a sezonului, urcând pe locul 7 în campionat, cu 4 puncte. Poli Iaşi este pe locul 12, cu 3 puncte.
FARUL: Buzbuchi – M. Popescu, M. Bălaşa, Gustavo Marins (D. Sîrbu 56), Cr. Ganea – Vînă, Nedelcu (V. Dican 56), Grameni – G. Iancu (Dănuleasa 77), Rivaldinho (Doicaru 77), N. Grigoryan (Radaslavescu 63). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
POLI IAŞI: J. Fernandez – Todoroski, Fl. Ilie, Samayoa, R. Ispas (Atanaskoski 76) – Gouet, Bordeianu – Tailson (Harrison 76), A. Roman (Miskovic 76), V. Gheorghe (Kamberi 46) – A. Gheorghiţă (Ştefanovici 46). ANTRENOR: Anthony Da Silva
Cartonaşe galbene: Gustavo Marins 26, V. Dican 79 / Todoroski 45+11, R. Ispas 55