Anatole Magrin a fost una dintre cele mai uimitoare personalități dobrogene. Născut în Franța, într-un mic sat din apropiere de Elveția, a ajuns în România la vârsta de 17 ani. Din 1878 s-a stabilit în Constanța, și-a întemeiat o familie, a avut cinci copii. A murit aici, după 50 de ani. A fost decorat de Regele Carol și de Regele Ferdinand.
Povestea sa de viață este fascinantă. Gabriel-Octavian Nicolae, care a înființat recent Societatea Culturală Magrin 1878, a prezentat cele mai importante detalii din ea în emisiunea „Punctul pe i”, la Tomis TV.
Anatole Magrin a fost cel mai important fotograf al Dobrogei. A fost însă și un antreprenor de succes, consul al Franței, filantrop.
Societatea Culturală Magrin 1878 și-a propus mai multe proiecte pentru ca personalitatea și realizările sale să fie puse în valoare.
„Anatole Magrin a fost o mare personalitate. A fost un cetățean francez, care a trăit între anii 1858 și care a venit în Constanța în 1878 și a trăit aici până la sfârșitul vieții, în 1928. Nu numai că a trăit. A trăit intens. A fost o personalitate de o complexitate rar întâlnită.”, a spus Gabriel-Octavian Nicolae.
Ar fi trebuit să fie preot catolic, potrivit tradiției, dar ajunge în Galați, pe Dunăre, într-o excursie, apoi în Costanța și se îndrăgostește de acest ținut. Deschide aici un atelier de fotografie, pe „Rue Traian”, așa cum scrie pe fotografiile lui, adică pe strada Traian, și are succes cu munca sa. A devenit cel mai important fotograf pe care l-a avut Dobrogea, poate cel mai important la nivel național. Când toată lumea făcea portrete de studio, Anatole Magrin a făcut foarte multe fotografii exterioare, nu numai în Constanța, ci în toată Dobrogea. Este aproape incredibil efortul său de a ajunge, de pildă, în Sulina, într-o perioadă în care aparatele de fotografiat erau grele și voluminoase și nu existau automobile. Sunt fotografii care au o mare încărcătură emoțională, adevărate opere de artă.
Albumele sale au fost premiate la expoziții internaționale. La 1898 a fost decorat, pentru activitatea fotografică, de Regele Carol cu Ordinul „Coroana României”, iar pentru activitatea diplomatică din a doua parte a vieții a fost decorat în 1926 de Regele Ferdinand.
Detalii despre personalitatea și munca sa puteți urmări în emisiunea de mai jos.
Link-ul de YouTube al emisiunii este AICI.
A fost socrul unchiului bunicii mele, gen. Cristea Vasilescu (Hristache Ciobănescul pe numele real). Căsătorit cu fata lui Anatole Magrin, Anne Germaine. Numta au făcut o în sept 1913 la Cazinoul din Constanța.
„A devenit cel mai important fotograf pe care l-a avut Dobrogea, poate cel mai important la nivel național.”
Și totuși… să scrii despre un fotograf fără să exemplifici articolul cu nici măcar o fotografie din creația sa, pare cel puțin ciudat! Sau măcar un link….
Aveți exemple in emisiune. Link-ul este publicat in articol.