Federația Elevilor din România (FER) solicită Guvernului să oprească măsurile împotriva elevilor și a sistemului educațional, precum tăierea bugetului Ministerului Educației Naționale și pregătirea unui proiect de Hotărâre de Guvern prin care decontarea navetei va fi plafonată.
„După ce în luna iunie, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 51/2019, prin care transportul județean era eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care duce, implicit, la dispariția reducerilor pentru elevi, creșterea prețurilor pentru abonamentele elevilor, dar și la foarte multe localități izolate unde nu vor mai exista autobuze, iar ca urmare elevii vor fi nevoiți să practice cursele la ocazie, Guvernul României, prin Ministerul Educației Naționale, mai pregătește încă două măsuri cu potențialul de a crea și mai multe probleme în sistem.”, spun reprezentanții FER, printr-un comunicat de presă.
În data de 1 august a.c., Ministerul Educației Naționale a publicat pe site-ul web al instituției, în consultare publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea art. 4 din HG 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din LEN ce are ca obiect prelungirea HG 863/2016. Or, acest lucru este ilegal având în vedere că această hotărâre nu poate produce efecte, din următoarele considerente:
Hotărârea de guvern este întemeiată pe art. 84, alin. (3^2) din Legea nr. 1/2011, care instituie pentru abonamentele elevilor tarife maximale pe care transportatorii au fost obligați să le respecte, acestea reprezentând o obligație de serviciu public, prevăzută (teoretic) în contractele pe care transportatorii le încheiau cu consiliile județene. Totuși, această prevedere derogă de la art. 43, lit. b) din Legea 92/2007 care, la momentul acela, conținea reglementări și pentru transportul județean. Începând cu data de 28 iunie a.c., transportul județean nu mai face parte din sfera serviciilor publice, acesta fiind eliminat, astfel, din Legea 92/2007. Ca urmare, articolul din Legea educației care instituia acele tarife maximale nu mai este aplicabil.
Aceasta reprezintă o nouă tentativă a Ministerului Educației Naționale de a plafona decontarea navetei. Motivul este că operatorii de transport nu mai pot fi obligați să respecte tarife maximale, deci aceștia pot stabili prețuri mai mari, în timp ce, având în vedere HG 863/2016, școlile (din bugetul venit de la Ministerul Educației) nu vor putea deconta decât suma prevăzută în această hotărâre, ceea ce reprezintă o treime din abonamentele elevilor. Astfel, în loc ca Guvernul României să găsească mecanisme pentru a rezolva problema transportului elevilor, ca urmare a haosului pe care instituția l-a creat prin OUG 51/2019, aceștia caută să „se spele pe mâini”, reglementând o decontare parțială și încălcând drepturile elevilor.
Mai mult decât atât, Ministerul Finanțelor a publicat marți un comunicat de presă oficial prin care anunță tăierea bugetului Ministerului Educației Naționale cu 1,03 miliarde de lei. Totuși, această modificare vine în contextul în care Ministerul Finanțelor nu își respectă obligația de a asigura bani cu destinație specială către Consiliile Locale, pentru asigurarea burselor școlare ale elevilor, așa cum prevede art. 82 din Legea 1/2011, motiv pentru care cuantumurile acordate către elevi au valori foarte mici, acestea neputându-și îndeplini scopul lor real, anume de a asigura accesul liber la educație și a sprijini elevii în risc de abandon școlar, precum și de a încuraja performanța școlară.
Toate acestea nu pot să denote decât desconsiderarea totală a educației în România, o batjocură adusă la adresa beneficiarilor primari ai sistemului de învățământ. Atragem atenția asupra faptului că o parte din bugetul tăiat putea fi folosit în vederea decontării integrale a navetei elevilor, dar constatăm cu dezamăgire că elevii devin, pe zi ce trece, o populație de sacrificiu în România, în favoarea altor interese.
„Solicităm Guvernului României să oprească șirul de măsuri luate împotriva elevilor și a sistemului de învățământ și, pe această cale, să oprească tăierea bugetului la educație și adoptarea Hotărârii de Guvern care ar plafona naveta elevilor.”, spun reprezentanții FER.