Felix Stroe, votat de PSD pentru a fi ministrul Transporturilor

felix stroe
Felix Stroe (foto: Constanța 100%)

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat noii miniştri ai Guvernului fiind desemnaţi Felix Stroe la Ministerul Transporturilor, Paul Stănescu vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale şi Marius Nica, ministru delegat al Fondurilor Europene. Liderii PSD s-au reunit vineri, la ora 13.00, într-o nouă şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, după ce joi seara, după aproape şapte ore, social democraţii nu au mai dat vot pentru susţinerea faţă de cei trei miniştri care au anunţat că sunt dispuşi să demisioneze. Rovana Plumb (ministrul delegat pentru fonduri europene), Sevil Shhaideh (viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale) şi Răzvan Cuc (ministrul Transporturilor) au anunţat că vor demisiona din Guvern.

De asemenea, astăzi a avut loc şi o discuţie în Coaliţie, pentru a lămuri situaţia lui Viorel Ilie, ministrul susţinut de ALDE, căruia premierul îi dorea demisia. Surse politice spun că ALDE nu renunţă însă la susţinerea lui Viorel Ilie.

Noul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a născut în 25 decembrie 1955 în localitatea Valea Teancului din Buzău. A urmat cursurile Academiei Navale Mircea cel Bătrân Constanţa, iar apoi studiile Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti şi Facultatea de comandă. Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare. Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa.

Postul de ministru al Fondurilor Europene va fi ocupat de Marius Nica. Acesta are 36 de ani şi a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Este un personaj crescut în umbra vicepreşedintelui PSD Rovana Plumb. Nica a absolvit Academia Naţională de Informaţii în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare şi psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofiţer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL.

Înlocuitorul lui Sevil Shhaideh în postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale este senatorul Paul Stănescu. În vârstă de 60 de ani, Stănescu a absolvit în 1982 Facultatea de Agronomie de la Craiova şi până în 2008 a activat în sectorul agricol. În 2008 a fost ales preşedinte al CJ Olt, funcţie în care a fost reales în 2012. Din 2010, este liderul filialei PSD Olt, iar în 2013 a fost ales vicepreşedinte al partidului, fiind socotit unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai partidului. În anul 2016, a fost ales în Senatul României, unde ocupă funcţia de chestor.

Citiți mai mult pe Mediafax.ro.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Felix Stroe, votat de PSD pentru a fi ministrul Transporturilor

  1. …ce scrieti voi…epigonii… NN…”Între anii 1878 – 1991 a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare. Între 2000 şi 2003 a deţinut funcţia de viceprimar al oraşului Constanţa. „…comentariul meu: A semnat declaratia de independenta, a fost aghiotant al regelui (ne-oficializat…Carol I), prieten cu M. Kogalniceanu….asa reiese din articol…
    Mai sus este ironia la incompetenta semnatarului articolului…
    Eu spun: Este un OM intre oameni! Pentru oameni si camarazi! Succes!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Ovidiu vă invită la „Sărbătoarea mustului”

vin oct. 13 , 2017
Primăria Ovidiu organizează, în data de 14 octombrie, de la ora 12.00, pe platoul Centrului Cultural din Ovidiu, „Sărbătoarea mustului”. Mustul va fi realizat după vechea tradiție, de către fetele îmbrăcate în costum popular, ce storc cu picioarele goale strugurii proaspăt culeși. Fetele de la Ansamblul „Dobrogeanca” din Ovidiu vor […]
sarbatoarea mustului

V-ar putea interesa și: