Femeie pe trotinetă, pe trecerea de pietoni, lovită de o mașină. 4 accidente rutiere au avut loc azi

Patru accidente rutiere au avut loc miercuri, până la această oră, în județul Constanța.

În jurul orei 07:00, un bărbat de 23 ani a condus un autoturism pe DN 3 – Valu lui Traian, banda nr. 2, dinspre Murfatlar către Constanţa şi, ajungând la marcajul pietonal din zona primăriei, din cauza nepăstrării distanţei în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism, acesta fiind proiectat către înainte într-un altul. Cei 3 conducători auto se deplasau în aceeaşi direcţie de mers, pe aceeași bandă de circulaţie.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat, de 47 de ani, pasager stânga-spate în al doilea auto.

Circa 55 de minute mai târziu, un bărbat de 31 de ani a condus un autoturism, pe bd. Mamaia din staţiunea Mamaia, dinspre Constanţa către Năvodari şi, ajungând la intersecţia tip sens giratoriu din zona hotelului Delta, la ieşirea din acesta, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabil ud, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers către stânga și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 30 ani (foto jos).
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto.

În jurul orei 08:30, o femeie de 49 de ani a condus un autoturism (foto jos) pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanţa, dinspre Valu lui Traian către Cora şi, ajungând la marcajul pietonal din zona podului IPMC, a surprins şi accidentat uşor o femeie, de 48 de ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din stânga conducătorului auto.

Pe la 11:30, un bărbat de 36 de ani a condus un autoturism (foto jos) pe str. Soveja din Constanţa, dinspre bd. Tomis către Delfinariu, iar la intersecţie cu bd. Mamaia, în timpul efectuării unui viraj la stânga (la marcajul pietonal din dreptul McDonalds), a surprins şi accidentat uşor o femeie, de 39 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, pe trotinetă, din partea stângă a conducătorului auto.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Femeie pe trotinetă, pe trecerea de pietoni, lovită de o mașină. 4 accidente rutiere au avut loc azi

  1. Cocalari!!!
    Au luat permisul pe SPAGI si se cred Dumnezeu la volan!!!

    De frica astora o sa trebuiasca sa schimb masina si sa imi iau un SUV mare si sigur.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bogdan Huțucă: „Nedreptatea ia sfârșit. Demersurile PNL de tăiere a pensiilor speciale au dat roade”

mie iun. 17 , 2020
Partidele parlamentare au ajuns la un consens pentru impozitarea pensiilor speciale cu 10% pentru cei care obțin între 2001 și 7000 de lei și cu 85% pentru cei care au peste 7.001 lei. Tăierea pensiilor speciale a fost o prioritate pentru PNL și forțele de dreapta. Principiul de bază trebuie […]
Bogdan Hutuca

V-ar putea interesa și: