Agricultura românească a înregistrat câștiguri importante de productivitate în ultimii 10 ani, mai mari decât cele înregistrate de Ungaria sau Polonia.
Comparația cu aceste state este justificată prin faptul că o bună parte din importurile de produse agroalimentare provin din aceste două economii.
De exemplu, în sectorul vegetal, producția de cereale și plante oleaginoase, productivitatea muncii este mai mare în România decât în Polonia, arată datele unui studiu realizat de Banca Națională a României. În domeniul producției vegetale, dotarea fermelor cu mașini și utilaje agricole este, în România, la nivelul Poloniei, iar randamentele medii la hectar la grâu, rapiță și floarea soarelui sunt comparabile cu cele ale Poloniei și Ungariei, însă sub media europeană. Trebuie reamarcat că aceste producții se realizează cu un consum de îngrășăminte chimice la mai puțin de jumătate din cel consemnat în Ungaria sau în Polonia. Acest lucru oferă posibilitatea producătorilor locali să se orienteze către agricultura organică.
România are o structură atipică de ferme agricole
În România, funcționează 3,4 milioane de ferme, vegetale și zootehnice, peste 85% dintre acestea având un consum propriu ce depășește jumătate din producția realizată. Polonia are 1,4 milioane ferme, iar în ceea ce privește autoconsumul, Ungaria se află pe locul doi, după România, cu 60% din ferme care au un consum propriu substanțial. Mai mult, în Ungaria și Polonia, ponderea fermelor de subzistență a scăzut continuu, în ultimii 10 ani. În România, acest fenomen nu s-a întâmplat. Este clar că nivelul productivității este influențat de fermele mici, de subzistență.
Fermele mari au calități indiscutabile. Sunt principalele furnizoare de produse pentru piața agricolă, sunt mari exportatoare, atrag investiții, fiscalizează producția obținută, plătind taxe și impozite, și sunt angajatori care achită contribuții sociale și de sănătate pentru forța de muncă.
„Este clar că fermele mari sunt importante pentru agricultura și economia românească. Dar, pentru că aceste ferme produc, deocamdată, cu precădere materie primă agricolă, va trebui ca ele să facă pasul către zona de procesare. Adică, să treacă de la producția de grâu și porumb la cea de lapte și carne. Astfel, programul de dezvoltare rurală din perioada 2021-2027 trebuie să includă resurse speciale destinate dezvoltării fermelor mari cu capacități de procesare”, declară Emil Dumitru, fermier și vicepreședintele Federației Naționale Pro Agro.
Fermele mari au nevoie de integrarea producției
Poate România să încurajeze integrarea producției în fermele mari? Emil Dumitru crede că este un obiectiv care se poate realiza „dacă România știe să fundamenteze aceste program și dacă știe să explice Comisiei Europene această necesitate. Dacă nu se va întâmpla așa, deficitul de balanță comercială la capitolul produse agroalimentare va continua să crească”.
Un alt argument este că noua politică agricolă oferă mai multă libertate de opțiuni pentru statele membre, în ceea ce privește alocarea fondurilor europene.
Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) este de părere că fermele mari pot performa prin integrarea producției.
„Avem un sistem foarte complex cu un segment al exploatațiilor mari. Este un sistem care intră pe zona comercială, dar există o slăbiciune. Marile exploatații au fost teren de luptă pentru a fi preluate de unii investitori doar pentru terenurile concesionate. Nu vorbesc de cele care integrează producția și care transformă producția agricolă în produse cu valoare adăugată. Pentru companiile integrate trebuie stimulate subvențiile la nivel maxim. Aș susține și sistemul de ferme mici și mijlocii”, precizează Valeriu Tabără.
„Există o polarizare puternică. Sunt ferme mari, mijlocii și ferme mici, de subzistență. Adevărul este că fermele mici nu au cum să reziste pe piață, ele vor rămâne, dacă vor mai rămâne, pentru autoconsum. Fermele mari sunt un bun câștigat și ele trebuie susținute. În același timp, fermele mijlocii, de familie, trebuie să se dezvolte pentru a crea o clasă de mijloc a agriculturii românești”, explică Emil Dumitru.
Exporturi mari, dar valoare adăugată redusă
Fermele mari sunt direct sau indirect marii exportatori agricoli ai României. Desigur, marea problemă este că exporturile românești sunt constituite, într-o proporție covârșitoare, din materii prime neprelucrate. Se exportă grâu, porumb sau rapiță, dar în formă brută. De aceea, structura exporturilor ar trebui îmbunătățită, dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie schimbată structura de producție agricolă.
De asemenea, fermele mari sunt și printre cei mai importanți angajatori privați din unele zone ale țării. Desigur, modernizarea agriculturii și introducerea noilor tehnologii vor schimba ponderea forței de muncă, în sensul că va fi nevoie de lucrători calificați în anumite meserii, în timp ce alte tipuri de activități vor fi mai puțin căutate sau chiar vor dispărea.
La Agricost Brăila, de exemplu, compania care exploatează 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, sunt angajați 900 de salariați. Aceștia beneficiază, anual, în perioada de iarnă, de cursuri de pregătire cu profesioniști în domeniu, în care sunt prezentate cele mai bune practici la nivel mondial.
De asemenea, anual, 100 de ingineri sunt trimiși de companie într-o excursie într-o mare capitală, de obicei europeană și, la fel, 100 de muncitori pe an, împreună cu soțiile, primesc prin rotație cadou o vacanță de o săptămână într-un loc la alegere. Până acum, angajații Agricost au vizitat Ierusalim, muntele Athos sau Roma.
Valeriu Tabără, președintele ASAS, crede că exploatațiile mari pot aduce, în zonele în care există, și probleme de sărăcie a populației. Conform datelor publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, județele cu poducție preponderent agricolă sunt cele cu un nivel scăzut al produsului intern brut față de regiunea din care fac parte. De exemplu, județul Vaslui, cu un PIB, anul trecut, de 8,8 miliarde de lei, se afla pe ultimul loc în Regiunea de Nord-Est. De asemenea, în regiunea Muntenia Sud, Călărași (PIB de 8,6 miliarde lei), Ialomița (8,7 miliarde lei) și Giurgiu (8,7 miliarde lei) sunt județele cu unul dintre cele mai scăzute niveluri ale PIB, nu doar în regiune, ci și pe plan național. O problemă este însă preponderența agricolă a județelor, ponderea redusă a industriei și serviciilor, nu neapărat exploatațiile mari.
Sursa: fermieriinromania.ro
