La Sibiu a început Festivalul Internațional de Teatru (FITS), unul din cele mai grandioase și importante din Europa. La această ediția aniversară, a treizecea, participă și Teatrul de Stat Constanța (TSC). Și o face cu succes.
Pe una din scenele festivalului se joacă astăzi „Seaside Storie”, în regia și scenariul lui Radu Afrim.
Biletele sunt epuizate încă de ieri.
Este un succes remarcabil pentru constănțeni și Constanța. Din mai multe motive. În primul rând, s-au vândut 300 de bilete. Spectacolul se joacă într-una din sălile de teatru din Sibiu create într-o hală industrială. Nu este o noutate pentru Sibiu. Fenomenalul „Faust” al lui Silviu Purcărete poate fi văzut în fosta hală „Balanța”, unde s-au construit cântare peste o sută de ani, ajunsă însă în faliment în 2013.
Este un spectacol lung, de trei ori și 15 minute, cu pauză. Reprezentația de la Sibiu începe la ora 21.00, deci se va termina după miezul nopții.
Intrarea nu este gratuită. Dimpotrivă, prețul normal al unui bilet este de 100 de lei. În Constanța, prețul biletului este de numai 50 de lei.
„Seaside Stories” a câștigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, la gala care a avut loc aseară la Timișoara. Este o premieră pentru TSC. De asemenea, tânărul scenograf Theodor Cristian Niculae premiul pentru cel mai bun debut. A mai primit două nominalizări: Cel mai bun actor în rol secundar (Theodor Șoptelea), Cea mai bună actriță în rol secundar (Nina Udrescu).
Peste 800 de evenimente
Anul acesta, FITS se desfășoară în perioada 23 iunie – 2 iulie și cuprinde cel mai mare număr de evenimente de până acum, 809. Dintre acestea, 381 sunt spectacole indoor, 160 sunt spectacole outdoor și 428 evenimente speciale. Tema din acest an este „Miracol”.
„Seaside Stories” – scurtă descriere
Autori:
Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija
Regia, scenariul, universul sonor: Radu Afrim
Scenografia: Theodor Cristian Niculae
Asistent regie: Mara Oprea
Lighting design: Cristian Niculescu
Video: Andrei Dermengiu, Marian Adochiţei, Radu Afrim
Asistent scenografie: Paula Rusu
Montaj: Andrei Dermengiu
Make-up artist: Arina Cocoș
Distribuţia:
Liliana Ghiță / Mirela Pană, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Cătălina Mihai, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă, Anaïs Agi-Ali
Producător: Teatrul de Stat Constanța