Festivalul International de Teatru ”Miturile Cetatii”, singura manifestare artistica din Romania dedicata teatrului antic, se va desfasura in perioada 19 – 27 iunie, la Constanta. Ajuns la cea de-a doua editie, evenimentul cultural este organizat de Teatrul de Stat Constanta, sub egida Consiliului Judetean Constanta.
„Festivalul International de Teatru „Miturile cetatii” este o celebrare a traditiei teatrale pe aceste meleaguri, facand un arc peste timp cu antichitatea. Este un fapt dovedit ca in Dobrogea, la Pontul Euxin, se juca teatru inca de acum doua milenii. Dovada este pe frontispiciul festivalului: aceasta masca teatrala si altele similare erau folosite si ca ornamente in casele oamenilor, fiind descoperite in anii 60, la Mangalia, in ruinele unui antic atelier de ceramica”, a declarat actrita Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanta.
La Festivalul International de Teatru „Miturile Cetatii” 2017 vor participa 20 de trupe din Romania, Italia, Franta, Bulgaria, Coreea de Sud, SUA, Serbia si Republica Moldova. Selectionerul festivalului este Doru Mares, unul dintre cei mai apreciati critici de teatru din Romania, cu peste 35 de ani de experienta, premiat in anul 2015 de catre UNITER.
Festivalul are două sectiuni: Teatru antic si Abordarea miturilor în texte contemporane. Pe parcursul celor nouă zile de festival vor avea loc si lansari de carte, conferinte si colocvii.
„Privim festivalul „Miturile Cetatii” ca pe o abordare provocatoare a culturii si a resurselor culturale. Vrem sa oferim publicului constantean, dar si celor care ne viziteaza, ocazia de a aprecia adevaratele valori. In acelasi timp, festivalul isi propune revitalizarea vietii culturale. Imi doresc ca orasul si judetul nostru sa devina un important centru cultural. Publicul constantean merita un act cultural de calitate!”, a subliniat Marius Horia Tutuianu, presedintele Consiliului Judetean Constanta.
Noutatea editiei din acest an este ca Festivalul se va desfasura in spatii traditionale precum Teatrul de Stat Constanta, Teatrul pentru Copii si Tineret ”Călutul de Mare”, dar si in locatii neconventionale: Muzeul de Istorie Natională si Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, in Piata Ovidiu si in parcarea din vecinatatea ANR.
Programul complet
LUNI, 19 IUNIE
Teatru, ora 17.00:Deschiderea oficială a festivalului; lansarea volumului Teatru, teatru și iar teatru, dedicat actriței Ileana Ploscaru,ediție îngrijită de Constantin Paraschivescu si Irina Zlotea, Fundația Culturală Camil Petrescu, București 2017
Teatru, ora 18.00: Eutopia, după Aristofan, regia Yannis Margaritis, Teatrul de Stat Constanța
Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare, ora 21.00:Oedipus– cei care vor să vadă, după Sofocle, regia Zina Choi, Compania de Teatru Nolddang, Seul, Coreea de Sud
MARȚI, 20 IUNIE
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie,ora 11.00: Conferința Contraste și contradicții în jocul actorului de azi, susținută de Alexander Hausvater, și lansarea volumului autobiografic al regizorului, Ce dacă, Ed. Integral, București 2017
Teatru, ora 18.00: Pyramus&Thisbe 4 You, după W. Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, București
Piața Ovidiu, ora 21.30: Phédre, la dernièredanse, după Sofocle,regia Julie Desmet, Compagnie UNDERGROUND Sugar, Nogent sur Marne, Franța
MIERCURI, 21 IUNIE
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, ora16.30: Oleana, după David Mamet, regia Vlad Cristache, Teatrul Jean Bart, Tulcea
Oleana, după David Mamet, regia Vlad Cristache, Teatrul Jean Bart, Tulcea
Teatru, ora 18.00:Howtoexplainthehistory of communsimtour,după Matei Vișniec, regia, Trap DoorTheaterꞋs,SUA
Piața Ovidiu, ora 21.30:Pericle, după W. Shakespeare, regia Nikita Milivojevic,Teatrul Municipal Sabač, Serbia
JOI, 22 IUNIE
Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare, ora 11.00:Peter Pan, după J. M. Barrie, regia Cristian Mitescu, Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare, Constanța
Teatru, ora 18.00:Visul unei nopți de vară, după W. Shakespeare, regia Eugen Gyemant, Teatrul Fani Tardini, Galați
Piața Ovidiu, ora 21.30:Falstaff, după W. Shakespeare, regia Ion Sapdaru, Teatrul NaționalEugen Ionescu, Chișinău, Moldova
VINERI, 23 IUNIE
Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare, ora 11.00:Gulliver, după Jonathan Swift, regia Radu Dinulescu, Teatrul Regia Maria, Oradea
Teatru, ora 18.00:Amphitrion 38, după J. Giraudoux, regia Horia Suru, Teatrul Bacovia, Bacău
Piața Ovidiu, ora 21.30:Omul din La Mancha, după Dale Wasserman, regia KorcsmarosGyorgy, Teatrul Regina Maria, Oradea
SÂMBĂTĂ, 24 IUNIE
Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare, ora 16.30:Submarinul galben, spectacol de Radu Dinulescu și Armand Richelet, Teatrul Municipal Baia Mare
Teatru, ora 18.00:Zorba grecul, după NikosKazantzakis, regia Stefan Spasov, Teatrul Dramatic Jordan Jovkov, Dobrici, Bulgaria
Piața Ovidiu, ora 21.30:ZorbaꞋs Dionysos, după N. Kazantzakis, regia Marcel Țop, Teatrul Municipal Baia Mare
DUMINICĂ, 25 IUNIE
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, ora 11.00: Colocviul Ovidiu 2000 de ani pontici
Teatru, ora 18.00:Vivaldi și anotimpurile, spectacol de Gigi Căciuleanu, Teatrul Național Târgu Mureș, Trupa Liviu Rebreanu
Edificiul Roman cu Mozaic – Piața Ovidiu, ora 21.30:Metamorphosis, după Ovidiu, regia FabioTolledi,AstràgaliTeatro-Eufonia, Lecce, Italia
LUNI, 26 IUNIE
Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de mare,ora 16.30: Ovidiu, recital Emil Boroghină, regia Alina Hiristea, coproducție Teatrul Național Craiova și Teatrul de Stat Constanța
Teatru, ora 18.00:Furtuna, după W. Shakespeare, regia Szabo K. István,Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște
Port Tomis, Poarta 1, ora 21.30: Metamorfoze, după Ovidiu, regia Silviu Purcărete, Teatrul NaționalRadu Stanca, Sibiu
MARȚI, 27 IUNIE
Teatru, ora 18.00:N-ai tu treabă!, după I. Creangă, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act, București
Port Tomis, Poarta 1, ora 21.30:Metamorfoze, după Ovidiu, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu