Într-o comună din județul Constanța, o fetiță spune că vrea, de Crăciun, o pungă de pufuleți numai pentru ea.
Profesoara i-a rugat pe copii să scrie ce și-ar dori să primească de Crăciun. Una dintre fetițe a scris asta: „O pungă de pufuleți numai pentru mine”.
Vă dați seamă câtă suferință e în sufletul acelui copil? Câtă frustrare…
S-a întâmplat într-o comună aflată la 37 de kilometri de Constanța. Profesoara a citit, a plâns și a cumpărat o pungă de pufuleți.
Știu copii care au primit un iPhone de Moș Nicolae. Mi-a fost și teamă să întreb ce au le-a adus moș Crăciun. Copii din Constanța, din oraș.
De șase luni mă chinui să scriu câteva rânduri – și trebuie să știți că eu scriu repede și mult. Nu pot. De când am aflat, îmi dau lacrimile de tristețe, de ciudă, de neputință, pentru că sigur sunt zeci, sute, mii de cazuri asemănătoare, de copii care visează cu ochii deschiși la o ciocolată, la sandale, să vadă marea, să atingă stelele sau cine știe ce lucruri mărunte sau mărețe pot trece prin mintea unui copil.
Zilele trecute am fost în cea mai mică dintre comunele județului. Am ajuns și într-un sat cu puțin peste 20 de case. Copiii de acolo învață în clase de simultan. Tot ciclul primar într-o clasă. Unul învață alfabetul, altul tabla înmulțirii, cu aceeași profesoară. Profesoară nu este totuși un termen potrivit. În multe astfel de cazuri, vorbim despre cadre necalificate.
După 14 ani, multe din fete devin mame. Copii cu copii. Ce șansă în viață mai are o astfel de copilă, care se trezește cu un concubin și un copil în același timp?
Mulți dintre ei nu mai dau evaluarea națională, pentru că părinții consideră că diploma de absolvire e de ajuns. 8 clase, care nu-ți mai sunt suficiente, acum, nici pentru permis de conducere. Acum, în perioada pandemiei, e cu atât mai rău. Laptopuri, smartphone-uri, tablete? Nimic din toate astea.
Vor crește, prizonierii acestui tărâm splendid, dar nu îi vor vedea frumusețea. Lumea lor va fi mică și, deși nu va avea gratii, va fi asemenea unei celule. Poate mai tristă decât într-o celulă, unde aștepți să vezi din nou lumina zilei și să simți gustul libertății, adică unde ai unul din cele mai de preț daruri pe care le poate avea un om. Speranță. Aici, orice visuri ai avea vor fi înnăbușite de sărăcie și neputință. Iar copiii vor deveni la fel ca părinții lor și copiii lor vor înainta prin această viață mlăștinoasă spre un orizont întotdeauna gri.
Ce diferențe ca de la cer la pământ în Constanța noastră! Copiii care tânjesc după de pufuleți și cluburi unde se aruncă mii de euro pe o sticlă de șampanie, băieți cărați la muncă, pe câmp, de părinți, și o centrală nucleară cu tehnologie de vârf, oameni care trăiesc în sate care par uitate de lume și portul care leagă județul de restul lumii.
Cred că putem face, toți, ceva pentru a șterge lacrimile copiilor care se culcă flămânzi, pentru a le aduce un zâmbet pe buze. Putem cumpăra o pungă de pufuleți, un ghiozdan, putem avea o vorbă bună. Vă dați seama ce frumos ar fi pentru copiii noștri, de la oraș, care au tot ce le trebuie (apropo, cifrele arată că în orașele mari din România se trăiește la fel de bine ca în Europa de vest), ce frumos ar fi dacă și-ar petrece timpul cu copii din satele depărate ale județului? Dacă ar deveni prieteni? Sunt sigur că și cei de la sate, dar și cei de la oraș vor avea mult de câștigat. Lucrăm, o mână de oameni, la un astfel de proiect, sper ca anul viitor să îl punem în practică.
Dumnezeu n-ar trebui să permită suferința copiilor. Și nici oamenii.
Buna seara! Despre ce sat este vorba?