Florin Cocargeanu, viceprimar: „Am aflat din presă despre certificatele de urbanism în vederea instalării a două containere la Școala Gheorghe Țițeica”

scoala generala nr. 30 gheorghe titeica

Viceprimarul Florin Cocargeanu a vizitat, recent, Școala Gimnazială Gheorghe Țițeica din Constanța.

A precizat că a fost o viziăa de lucru obișnuită, genul de vizite în teren pe care le face cu regularitate încă de când a preluat mandatul.

„Am anunțat-o pe doamna director ca în ședința ordinară de CL de luna aceasta vom introduce un HCL de retragere din administrare a terenurilor de sport din curtea școlii și predarea acestora către Confort Urban pentru reabilitare.”, a spus viceprimarul USR.

Acesta a abordat și un subiect mai complicat.

„Un alt subiect abordat a fost cel referitor la certificatul de urbanism (despre care eu am aflat din presă) obținut în vederea instalării in curtea școlii a doua containere în care, din toamnă, ar trebui să învețe 2 clase, aproximativ 50 de copii. I-am transmis doamnei director poziția primăriei referitor la acest aspect, poziție pe care eu am exprimat-o public și anul trecut si pe care mi-o mențin, este că trebuie căutate alte soluții pentru rezolvarea problemei școlilor supraaglomerate, desfășurarea cursurilor în containere nefiind una dintre aceste soluții.”, a spus viceprimarul.

Reamintim că, încă de pe vremea primarului Făgădău, există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care spune că Școala Gheorghe Țițeica trebuie să intre în posesia unor săli de la Colegiul Tehnic Tomis, care este lipit de școală. Din păcate, actuala conducere a primăriei nu a mișcat un pai pentru a pune în aplicare decizia instanței.

Mai sunt șase săptămâni până începe școala, iar primăria, potrivit celor spuse de viceprimar, nu are încă soluții.

L-am rugat pe Florin Cocargeanu să ne spună unde vor învăța cei 50 de elevi care nu au clase.

Vom publica răspunsul, dacă îl vom primi.

V-ar putea interesa și:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Florin Cocargeanu, viceprimar: „Am aflat din presă despre certificatele de urbanism în vederea instalării a două containere la Școala Gheorghe Țițeica”

  1. Domnul viceprimar a transmis poziția Primăriei referitor la containere… dar cine a emis certificatul de urbanism pentru ele? Demagogie pură… sau îi crede proști pe toți

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Guvernul a modificat Codul Fiscal. Ce taxe și impozite vor crește

sâm iul. 16 , 2022
Guvernul a adoptat modificările propuse la Codul Fiscal. Începând cu 1 august se scumpesc țigările și băuturile alcoolice, cresc taxele pentru jocurile de noroc, se reduce pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor și se modifică taxarea contractelor part time. De la 1 ianuarie, se elimină […]

V-ar putea interesa și: