Florin Cocargeanu, viceprimar USR Constanța, a fost invitatul emisiunii „Punctul pe i” de joi, 23 septembrie, de la Tomis TV.
Printre subiectele discutate s-au numărat modificările aduse regulamentului parcărilor, investițiile în scoli, bugetarea participativă, stadiul lucrărilor la parcul din Faleză nord.
„Noi am cerut să se organizeze și o dezbatere publică despre regulamentul parcărilor.”, a precizat acesta. Rămâne de văzut dacă primăria va doi.
Potrivit acestuia, noul regulament ar trebui să fie în vigoare cu siguranță până la finalului anului. De fapt, dacă lucrurile nu se complică, ar trebui să avem un nou regulament în următoarele săptămâni.
În ceea ce privește investițiile în școli, necesarul este foarte mare. Anul acesta, directorii au cerut investiții de circa 20 de milioane de lei. Suma alocată inițial a fost de 8 milioane lei, dar la insistențele sale s-a majorat cu peste două milioane de lei. Aproape jumătate din bani au fost folosiți pentru ca unele școli din cartiere în care nu mai există sistem centralizat de încălzire, cum ar fi Faleză Nord și Palas, să fie racordate la gaze. Este vorba despre șase școli în total.
La Liceul Navrom s-a montat un teren cu iarbă artificială. Multe curți ale școlilor s-au asfaltat, pentru că era mare nevoie, iar acest proces va continua și anul viitor.
Viceprimarul a vorbit și despre cele două unități de învățământ unde administrația a propus că va construi săli de sport, și anume Școala Gheorghe Țițeica și Liceul Traian.
Primarul a vorbit și despre sportul pentru publicul larg, subliniind i-ar plăcea ca în Constanța să existe ce are Cluj.
„Noua bază sportivă din Cluj arată senzațional. Mi-ar plăcea să existe așa ceva în Constanța. A costat 5,5 milioane de euro, într-adevăr, dar merită!”, a spus acesta.
Recomandare: Emil Boc mai demarează un proiect cu care îl umilește pe Vergil Chițac. De ce în Cluj se poate și în Constanța nu?
Florin Cocargeanu a vorbit răspunde și la întrebarea: „Credeți că Vergil Chițac este un bun primar pentru Constanța?”
Si voi cei 11 consilieri USR ce ati facut timp de patru ani ca sa avem asa ceva in Constanta? Cate initiative si proiecte de hotarari ati initiat pentru extinderea si modernizarea complexului sportiv Badea Cartan si a stadionului de rugby care zac in paragina?