FMI consideră că prețul imobiliarelor ar putea să scadă cu 25% în următorii trei ani

piața imobiliară constanta

Fondul Monetar Internațional (FMI) consideră că prețul locuințelor poate provoca o scădere a prețului locuințelor de până la 10% în următorii trei ani, în ţările dezvoltate, şi de până la 25% pe piețele emergente, cum este și România. Scăderea ar avea la bază majorarea dobânzilor de referinţă operată de băncile centrale pentru atenuarea inflației, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

FMI a publicat marţi raportul „Stabilitatea Financiară Globală”, în care avertizează că „într-un scenariu foarte advers” şi cu „această măsură prin care băncile centrale din toată lumea îşi ajustează agresiv politicile pentru a face faţă presiunilor preţurilor”, se pot produce notabile reduceri ale preţurilor locuinţelor.

„Multe economii avansate şi pieţe emergente se pot confrunta cu riscuri legate de piaţa locuinţelor pe măsură ce cresc ratele ipotecare şi se înăspresc condiţiile de creditare, ceea ce îi alungă pe posibilii împrumutaţi de pe piaţă”, subliniază în raport directorul financiar al FMI, Tobias Adrian.

https://constantafinanciara.ro/fmi-2023-cel-mai-intunecat-moment-pentru-economia-globala/

Odată cu majorarea ratelor ipotecare, vor creşte şi costurile de îndatorare şi condiţiile de creditare vor deveni mai stricte, ceea ce ar putea conduce la „o puternică scădere a preţurilor locuinţelor”, în special în ţările cu o mai mare proporţie a datoriei ipotecare cu rată variabilă, care depinde direct de deciziile băncilor centrale.

De la începutul pandemiei, reaminteşte FMI, preţurile locuinţelor s-au majorat cu peste 20% în unele ţări, din diferite motive, printre care dobânzile de referinţă scăzute din ultimii ani, precum şi reducerea stocului, ca urmare a blocării lanţurilor de aprovizionare globale, printre alte motive.

„Gravitatea şi implicaţiile macroeconomice ale unui șoc care să se producă pe piaţa locuinţelor va depinde în mod crucial de gradul de corecţie al preţului locuinţelor şi de distribuţia datoriei gospodăriilor”, punctează FMI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Stadiul lucrărilor RAJA din Constanța

mie oct. 12 , 2022
Lucrările care au debutat în cursul nopții trecute se află în plină desfășurare. Au fost deschise 5 zone de lucru cu 10 puncte de intervenție unde echipe ale constructorului, dar și ale RAJA S.A. lucrează în ritm susținut pentru înlocuirea și conectarea unor noi tronsoane de conducte pe rețelele de aducțiune […]

V-ar putea interesa și: