Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, credit de 83 milioane euro, coordonat de BCR, pentru finanțarea noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR) a încheiat cu succes un credit sindicalizat în valoare totală de 83 milioane euro pentru a finanța construcția noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia. Băncile finanțatoare sunt Banca Comercială Română, în calitate de aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentare, facilitate și garanții, alături de  următoarele bănci: Raiffeisen Bank, Alpha Bank, OTP Bank și Garanti Bank în calitate de aranjori principali mandatați.

Investiția este una de tip brownfield și integrează inclusiv active ale Uzinei Termoelectrica Midia, dar și personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor existente și cele ale noii centrale. Termenul estimat pentru punerea în funcțiune a centralei de cogenerare este finele lunii iulie 2023.

Creditul accesat recent de FIEKR reprezintă circa 65% din valoarea necesară realizării investiției, care este estimată la 148 milioane USD, finanțarea beneficiind de o perioada de grație până în ianuarie 2024 – la 6 luni de la punerea în funcțiune a centralei. Perioada de rambursare este de 5 ani, cu un termen de maturitate pentru finele lunii ianuarie 2029.

CMS Romania au acționat în calitate de consultant juridic pentru sindicatul de bănci.

Fondul de Investiții prin Rompetrol Energy a selectat compania Calik Enerji drept contractorul general al proiectului (Engineering, Procurement and Construction), care a început execuția contractului în luna iunie anul trecut cu activitatea de proiectare și realizarea etapelor inițiale ale lucrărilor.  Până în prezent au fost realizate o serie de lucrări precum: demolarea în luna iunie a coșului de fum de aproximativ 150 metri din cadrului Uzinei Termoelectrica Midia, precum și a halei vechi a turbinelor, scoase din operare de peste 10 ani, pregătirea terenului înainte de construcție, construcția fundațiilor pentru noile turbine care momentan sunt în curs de execuție la producător.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică și termică va funcționa cu gaze naturale drept combustibil principal și va utiliza parțial (în limita unui maxim 25%) din gazul rezultat din procesele tehnologice ale rafinăriei. Centrala va avea un grad deosebit de înalt de eficiență care poate ajunge la 92%.

Prin configurația tehnică (două turbine Siemens SGT-750 de înaltă eficiență și performanță și două cazane recuperatoare de căldură), noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică, din care cea mai mare parte pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, precum si abur tehnologic pentru platfroma Petromidia de până la 180 tone/oră si necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al orașului Năvodari – până la 20 MWt/oră. Proiectul va genera anual circa 11 milioane USD impozite plătite către bugetul de stat.

În același timp, centrala va asigura o stabilitate în aprovizionarea cu energie electrică a platformei Petromidia și cu energie termică a orașului Năvodari. De asemenea, aceasta va permite o reducere anuală de aproximativ 290kt CO2 pentru producția de energie electrică și o economisire a resurselor energetice primare folosite de aproximativ 1,2 TWh.

Inființat în octombrie 2018, FIEKR este deținut de KMG International și Statul Român prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE, obiectivul principal și strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. În același timp, cei doi acționari – KMGI și Statul Român, se regăsesc și în cadrul companiilor Uzina Termoelectrica Midia și Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și a unicului producător de polimeri din România.

Compania Rompetrol Energy este deținută majoritar de Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, alături de Rominserv și Uzina Termoelectrică Midia.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident mortal pe DN2A

vin mai 27 , 2022
Un accident mortal s-a produs, vineri seară, pe DN2A, la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu spre Hârșova. Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Cinci persoane au fost rănite. Una dintre ele a decedat, două sunt în stare gravă, iar două sunt stabile. La caz a intervenit Detașamentul Medgidia […]

V-ar putea interesa și: