Statul Major al Forțelor Navale, în calitate de instituție organizatoare a ceremoniei de luni, 15 august, din Portul militar Constanța, au transmis printr-un comunicat de presă că regretă situația creată pe timpul oficierii serviciului religios.
„Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio. Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și au introdus următorul moment din ceremonial.”, au declarat reprezentanții Forțelor Navale.
Conducerea Statului Major al Forțelor Navale va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate și exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei.
Reamintim că slujba lui IPS Teodosie a fost întreruptă după 9 minute din cele 17 alocate.
Vă recomandăm și: