Una dintre primele locuințe din Constanța pe care le-a deținut Gheorghe Hagi este de vânzare. Prețul a scăzut cu peste 80%.
Vila situată în centrul Constanței are 595 de metri pătrați și o mulțime de facilități.
„O casă impozantă, cu un parfum aparte și un design rafinat, foarte eleganta, cu veranda deschisa si lot privat amenajat cu flori si spatii verzi. Interior spectaculos cu decor magnific, living cu șemineu, dormitoare generoase, combo salon-bucătărie gourmet, sauna, sala de sport și băi cu jacuzzi. Mansarda amenajata cu acces pe o terasa circulabilă foarte mare”, este descrierea anunțului.
Imobilul a aparținut lui Gheorghe Hagi și fostei sale soții, Marilena. În 2010, aceștia au vândut-o Ambasadei Chinei, cu 4 milioane de euro, potrivit presei de atunci. Acum este scoasă la vânzare la 780.000 de euro. Practic, prețul a scăzut de peste cinci ori în zece ani.
Asiaticii vizitaseră aproape 20 de case din Constanta, până să o aleagă pe a lui Hagi. În cadrul unei recepţii oficiale, consulul general a declarat că negocierea cu familia lui Gheorghe Hagi a decurs bine şi a confirmat că decizia de cumpărare a acestei locuinţe a fost luată după ce a vizitat mai multe case.
Chinezii au fost de acord cu tranzacția tocmai pentru ca au apreciat arhitectura casei, zona în care este amplasata, dar si faptul că fusese renovată complet înainte de vânzare.
China și-a amplasat aici Consulatul General de la Constanța, tot în anul 2010. Inaugurarea a avut loc în prezența consulului general al Chinei la Constanta, Wang Tieshan, al ambasadorului chinez în România, Liu Zengwen, a oficialităților locale dobrogene, dar si a sotiei de atunci a fostului fotbalist, Marilena Hagi.
Republica Populară Chineză a decis să închidă „temporar” consulatul de la Constanța, începând cu data de 30 iunie 2017. Conform Ambasadei R.P. Chineze în România, toate sarcinile diplomatice și consulare ale Consulatului General de la Constanța vor fi preluate de Ambasadă, „pentru o îmbunătățire a eficienței“. Nu l-au mai redeschis.
„La 8 iunie, China a anunțat oficial guvernul român, iar partea română și-a exprimat respectul față de decizia chineză. Ambele părți consideră că închiderea temporară a Consulatului General Chinez la Constanța nu va afecta dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale“, se menționează în comunicatul Ambasadei R.P. Chineze la București din data de 23 iunie a.c.
Consulatul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa cuprindea în circumscripţia consulară municipiul Constanţa precum şi judeţele Brăila, Constanţa, Galaţi şi Tulcea. Înfiinţat în urmă cu mai bine de 40 de ani, era singura misiune diplomatică oficială chineză de pe teritoriul României, cu excepţia Ambasadei de la Bucureşti.
Și-a donat locuința copilăriei
Gheorghe Hagi s-a născut și a copilărit în comuna Săcele din județul Constanța. A crescut într-o casă sărăcăcioasă, alături de părinți, Kirața și Iancu, și de surorile Sultana și Elena. Hagi a donat casa părintească Lilianei, cea care îngrijea locuința. Femeia are cinci copii.
A scris pe larg despre acest lucru ziarul Libertatea. Detalii aici: FOTO | Gică Hagi împlinește astăzi 54 de ani. ”Regele” a donat casa părintească unei familii nevoiașe. ”Libertatea” a fost la Săcele și vă spune povestea
Vă invităm să citiți mai multe știri din domeniul imobiliar. Click AICI.