Fostul președinte al Curții de Apel Constanța, urmărit penal de DNA. Ar fi primit mită în mobilă

curtea-de-apel
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul STANCIU NICOLAE, judecător, la data faptelor președintele Curții de Apel Constanța, în prezent vicepreședintele aceleiași instanțe de judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În perioada noiembrie-decembrie 2012, între Stanciu Nicolae, președintele Curții de Apel Constanța, în acea perioadă, și un om de afaceri a intervenit o înțelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru ca, în schimb, să îl ajute pe omul de afaceri să obțină soluții favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța.

Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al vilei aparținând magistratului. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuința lui inculpatului Stanciu Nicolae la data de 21 decembrie 2012.

Protecția juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca președinte al Curții de Apel Constanța, urma să îl dea în pronunțarea unor soluții favorabile societății deținute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanțe, în legătură cu licitațiile la care a participat societatea. Această protecție s-a și concretizat în pronunțarea, de către Stanciu Nicolae (împreună cu alți doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenții societății deținute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziții publice.

Ca urmare a respingerii, prin această hotărâre, a plângerilor formulate de concurenți, societatea omului de afaceri a câștigat licitația cu valoarea ofertată de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte societății declarate câștigătoare anterior, de autoritatea contractantă, care ofertase contractul la valoare ofertată mai mică.

Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câștigătorului licitației de către autoritatea contractantă, ceilalți participanți pot face contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curții de apel este definitivă.

Inculpatului STANCIU NICOLAE i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Gheorghe Dragomir: „Avem datoria să ne exprimăm recunoștința pentru sacrificiul celor care și-au dat viața pentru Dobrogea”

lun nov. 14 , 2016
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, consideră că data de 14 noiembrie are o semnificație specială pentru dobrogeni, fiind ziua în care, în urmă cu 138 de ani, Dobrogea reintra oficial în componența statului român modern, în urma Războiului de Independenţă dintre anii 1877-1878. „La 14 […]
Gheorghe Dragomir, pnl

V-ar putea interesa și: