FOTO Alte 15 containere încărcate cu deșeuri, inclusiv azbest, sosite din Germania, au fost oprite în Portul Constanța

În data de 10.05.2021, în continuarea cercetărilor în cazul din 07.05.2021, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, și a unui reprezentant al Agenției FRONTEX, au identificat alte 15 containere sosite din Germania, pentru aceeași firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activități de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 300 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.

 Si în acest caz, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

Azbestul, un pericol

Din 1990 au apărut reglementări de restricționare a utilizării azbestului, iar din 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, a fost interzisă total utilizarea și comercializarea produselor care conțin azbest. Motivul este bine-cunoscut: expunerea la azbest crește riscul apariției cancerului pulmonar de până la 6 ori, dar și al căilor respiratorii superioare, al esofagului și al rinichiului, după inhalarea fibrelor microscopice degajate inclusiv de plăcile de azbociment folosite pe acoperișuri. În România, printr-o hotărâre de Guvern din 15 aprilie 2006, azbestul a fost scos în afara legii. Totuși, există HG nr. 734/2006 care prelungește folosirea azbestului: „produsele care conțin azbest și care au fost instalate sau se aflau în funcțiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora”, adică, uneori, mult peste speranța de viață a oamenilor. Cumva ironic, azbocimentul apare chiar pe multe blocuri reabilitate cu fonduri europene.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Mai jos, imagini din 7 mai.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “FOTO Alte 15 containere încărcate cu deșeuri, inclusiv azbest, sosite din Germania, au fost oprite în Portul Constanța

  1. Pai daca nu exista o legislatie clara, normal ca ajungem groapa de gunoi. Puteau frumos sa dea interzis firmei care trasporta oriunde pe teritoriul Romaniei, nici macar tranzit. Apoi trimiteau gunoiul inapoi Germaniei cu acte oficiale de transport: „gunoi, azbest, toate mizeriile, trimise ilegal de Gargarita SRL Germania catre portul constanta prin intermediul Gandacul SRL” Luati-va gunoiul inapoi si amendati responsabilii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria dărâmă garajele de pe alee Nalbei, de cele din zona Flămânda nu se atinge

lun mai 10 , 2021
Primăria Municipiului Constanța a demarat astăzi procedurile de desființare pe cale administrativă a garajelor de pe aleea Nalbei. După ce echipele municipalității au dezafectat un garaj, ceilalți proprietari care au fost somați de polițiștii locali să desființeze aceste construcții cu caracter provizoriu și-au luat „angajament ferm” că se vor conforma […]
garaje constanta

V-ar putea interesa și: