Strada Ștefan cel Mare, altădată artera comercială a Constanței, a ajuns un adevărat dezastru.
Magazine abandonate, mizerie, personaje dubioase, clădiri care stau să cadă – cam acesta este pesisajul care poate fi întâlnit ziua.
Am numărat magazinele care și-au pus lacătul pe ușă. Sunt 15 numai pe porțiunea dintre strada Mihai Viteazu și strada I. Gh. Duca, care are circa 370 metri lungime.
Cele mai căutate magazine din puținele care au mai rămas în picioare sunt de mărfuri second hand. Am văzut trei și toate aveau clienți.
Oamenii de pe stradă treceau grăbiți. Singurii care stăteau erau copiii care pierdeau vremea sau adulții care se pare că nu aveau nicio altă ocupație decât să stea la taclale și să spargă, din când în când, semințe.
O angajată a companiei de salubritate strângea gunoiul din coșurile de pe stradă.
„Auzi, vino și ia și sacoșa asta”, i-a strigat o femeie, de la balcon.
S-a întors din drum și a apucat sacoșa cu gunoi aruncată de la etaj.
„Așa e de fiecare dată. Ne strigă pe noi să le luăm gunoiul, când ne văd, sau îl lasă lângă coș. Toți de pe stradă fac așa”, îmi spune.
Pubelele sunt la câțiva zeci de metri distanță, dar mulți dintre constănțenii care locuiesc pe stradă nu se mai obosesc să bată drumul până acolo.
Întreaga zonă arată deplorabil. În fața Pieței Griviței, primăria a decis să interzică accesul auto. Străzile sunt acum goale, numai bune pentru niște puradei desculți să încingă un mic joc de fotbal, cu strigăturile și înjurăturile de rigoare. Primăria a delimitat locurile de parcare, îți poți lăsa mașina civilizat, contra unei sume mici, 2,5 lei pe oră. Cu toate acestea, multe mașini sunt pur și simplu parcare pe trotuar, la câțiva centimetri de locurile cu plată. Dacă vrei să folosești unul din acestea, nu mai poți ieși pe ușile din dreapta.
Decebal Făgădău promitea, în 2016, că strada Ștefan cel Mare se va schimba la față și va deveni o junglă urbană.
„Pe strada Ştefan cel Mare
Decebal Făgădău, 2016
lucrăm la un proiect unic în toată ţara. Va fi mult verde. Va fi o
junglă urbană. Strada va fi acoperită de o copertină de verdeață, care
va face imposibilă vederea din satelit a acesteia”.
Cine e vinovat că zona centrală arată așa? Eu cred că a existat un interes ca centrul comercial să dispară pentru ca oamenii să-și facă cumpărăturile în noile mall-uri. Aceasta este, însă, și o tendință de consum care s-ar fi manifestat oricum. Străzi comerciale există însă în toată lume și sunt chiar celebre, puncte de atracție pentru turiști. Artera comercială a unui oraș nu poate fi însă mult mai rea sau mai bună decât orașul în sine, ci este oglinda ei.
Iată principalele 40 de promisiuni ale primarului Decebal Făgădău din campania electorală din 2016.
UPDATE 1. Un al 16-le magazin, Cristina Mode, este închis.
„Eu am făcut tot posibilul in 25 de ani pe strada Stefan cel Mare, igienizare, deratizare, desinsectie, educatie-convietuire cu 2-3 generatii de „vecini” – neplatitori de taxe, dar, din păcate, finalul e cel care il vedem astăzi! Până si închis, magazinul arata bine:). Poate il voi redeschide intr-o zi, cand va apărea „jungla urbană” :)). Acum avem doar jungla!!! :(((„, a spus proprietara.
UPDATE 2. Iată cum arată porțiunea cuprinsă între străzile I. Gh. Duca și I. C. Brătianu.