O clădire aflată la 3 metri de Spitalul de Boli Infecțioase dinConstanța, plină de gunoaie. Un ziar din 2017 aruncat printredeșeurile care îți întorc mațele, semne că cinvea a făcut aicigroapă de gunoi (clădirea nu mai funcționează de ani buni).
Ar fi chiar și șobolani, spune vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, care a invitat presa la fața locului, să vadă cu ochii ei dezastrul. Șobolanii ajungeau în farfuriile bolnavilor, spune el. Șobolanii și toate lighioanele pământului. Poate exagerează, e politician și mi se pare că a început campania electorală. Dar înăuntru e mai rău ca după război, aici are dreptate. Fac greșeala să intru într-o încăpere unde nu geamurile nu sunt sparte. Miroase a urină, hoit și gunoi putrezit. Mă bucur că este foarte frig afară, căldura ar fi făcut această vizită au adevărat insuportabilă. Claudiu Palaz ne arată locul unde s-a pregătit ani de zile mâncarea pentru bolnavii din Constanța, de către o firmă din București. O firmă care, scriam anul trecut, a raportat un profit de 1 euro în fiecare minut al anului. Eu mă întreb pe ce naiba am călcat. E ceva alb. O fi pansament, o fi plin de sânge, de microbi? Trebuie să mă sui în mașină cu încălțămintea asta și apoi să intru cu ea în casă. Dintr-o dată, această vizită mi se pare o idee foarte proastă. Serios, totuși, aici se pregătea mâncarea pentru bolnavi?!
Clădirea este condamnată, va fi dărâmată.
Mergem într-un alt imobil, lipit de Policlinica 2. Aici lucrurile arată mai bine, nu sunt gunoaie, au fost aruncate în ultimele luni. Pe pereți sunt calendare din 2008, și unul, cel mai recent, din 2010. De aproape 10 ani, nimeni nu a mai călcat acolo. Clădire interbelică, de prin 1940, cu încăperi înalte, boierești, cu geamuri de aproape doi metri înălțime. E aici o melancolie cum numai în romanele bune despre război găsești, despre lumi care nu își mai găsesc rostul. Oglinzi îngălbenite de vreme, în care nimeni nu s-a mai uitat de foarte mult timp, spaliere părăsite și o cadă în care altădată se făceau tratamente balneo. Acum, o tristă ruină. N-avem spitale, avem ruine. La subsol, surpriză: aparatură imagistică de câteva milioane de euro, uitată acolo de ani de zile. Știam subiectul, dar nu văzusem tomograful și tot ce a acolo. Realitatea de izbește uneori în față ca un crivăț puternic ce s-ar abate împotriva ta, atunci când ieși de la căldură locuinței. Nu-ți vine să crezi că e posibil ca aparatură să zacă aici, când știi că oamenii așteaptă în urgență cu orele, cu zecile de ore, pentru un tomograf, că listele de așteptare se întind pe luni de zile, nu pe săptămâni. S-a vrut asta, spune Claudiu Palaz, și în discurs îi scapă numele unui doctor, dar și al unei firme private. Nu avem dovezi, dar e clar că cineva e vinovat. Mă uit la Claudiu Palaz și îmi spun că a fost și subprefect, și prefect, poate că putea să facă ceva. Profesionistul, așa își spune. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că toată această acțiune este una de început de campanie electorală. Știți ceva? Nu-mi pasă, îmi spun. Dacă se ține de cuvânt, dacă aparatura aceasta va fi funcțională până la sfârșitul anului, bolnavii din Constanța vor avea de câștigat.
Coborâm și la subsol. Mergem aplecați, parcă am fi în filmul „Being John Malkovich”, unde un întreg etaj era la o înălțimea prea mică pentru a sta drept în picioare. O fantezie cinematografică fabricată în Hollywood. Noi suntem într-o plină realitate constănțeană, într-un realitate cu mafioți adevărați care, pentru un pumn, pardon, pentru un sac de arginți, te lasă să mori cu zile. Mafioți fără niciun pic de onoare, însetați de profit, niște hiene.
Mă gândesc fără să vreau la vacanța din Alpii francezi și la o lume normală, cum probabil România nu va fi prea curând.
Nu mizeria clădirii îmi rămâne în gând, nu senzația de vomă de la mirosurile fetide, ci mizeria oamenilor care au lăsat ca aceste lucruri să se întâmple. Unii dintre ei sunt acum în închisoare, dar asta nu mă face să mă simt deloc mai bine.
C.H.
