Un grup alcătuit din medici militari din Forțele Navale Române și personal medical al Gărzii Naționale din statul Alabama, SUA oferă, în perioada 1-6 septembrie, servicii medicale gratuite în câteva localități izolate din Delta Dunării.
Obiectivul principal al acestei acțiuni îl reprezintă diversificarea metodelor de instruire ale personalului medical și a modalităților de acțiune în sprijinul populației civile.
Luni, 2 septembrie, caravana medicală a început misiunea în localitatea C.A. Rosetti, unde au fost consultate circa 100 de persoane. Cele 23 de cadre medicale militare au instalat un ambulatoriu care a fost împărțit în săli de triaj, de recoltare sânge și de consultații (medicină internă, oftalmologie, medicină dentară și pediatrie). Localnicii au beneficiat de servicii medicale gratuite și au primit informații referitoare la măsurile de acordare a primului ajutor și la de igienă orală. Până la sfârșitul săptămânii, sunt programate acțiuni specifice în localitățile Cardon, Sfiștofca, Letea și Sulina.
Activitatea desfășurată de către personalul medical din Forțele Navale Române și din statul american Alabama se înscrie în sfera acțiunilor umanitare, în sprijinul populației civile din zonele izolate ale Deltei Dunării, iar suportul logistic este asigurat de către militarii Regimentului 307 Infanterie Marină din Babadag.
De asemenea, acțiunea medicilor militari români și americani subliniază importanța interoperabilității bilaterale, în cadrul parteneriatului strategic româno-american, și consolidează modalitățile de reacție din domeniul măsurilor de apărare colectivă al NATO.