Circa 50 de angajaţi ai Servciului de Ambulanța Judeţean Constanţa au organizat joi un protest în curtea instituţiei.
„Am organizat un miting de sensibilizare pentru Guvern şi Ministerul Sănătăţii, pentru mai multe probleme, în principal este vorba de trei probleme. Una dintre acestea este legată legea salarizării pe 2018, care ne diminuează drastic veniturile, nu salariile, pentru că salariile, conform legii, cresc într-un fel, dar pierdem tichetele de masă, pierdem sporurile de periculozitate şi periclitate pe care le avem şi le avem de foarte mult timp obţinute pentru că sunt locuri deficitare şi locuri care au nevoie de acest spor”, a declarat preşedintele Sindicatului Ambulanța din Constanţa, Marian Albu.
Acesta a mai spus că o altă problemă cu care se confruntă este legată de vechimea parcului auto.
„Parcul auto este învechit. Nu am mai primit nicio ambulanţă de cel puţin trei ani de zile, din diferite motive şi neînţelegeri între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne. O altă problemă este lipsa personalului medical şi auxiliar. Am cerut să ni se dea cel puţin 30 de locuri, dar nu le-am primit şi nu le vom primi pentru că în ministere există o penurie de cel puţin 500 de posturi care nu au fost aprobate. Lucrăm în sistem de avarii, în sensul că personalul lucrează din greu cu ore suplimentare, odihnă mai puţină, deja după solicitările foarte multe din această vară s-au epuizat fizic şi au început să nu mai răspundă prompt la solicitările noastre pentru ore suplimentare”, a adăugat Marian Albu.
Cele mai noi mașini au 300.000 de kilometru.
„Cea mai veche maşină are 900 de mii de kilometri, nu este în staţia centrală din Constanţa, este într-o substaţie. Marea majoritate au peste 700 de mii, urmează categoria între 600-700 de mii şi mai sunt câteva noi care au depăşit şi ele 300 de mii fără nicio problemă”, a mai spus preşedintele Sindicatului Ambulanța.
Albu a precizat însă că ambulanțele nu prezintă niciun risc pentru pacienți sau personalul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
„Maşinile sunt verificate şi la cea mai mică defecţiune se anunţă dispeceratul şi se iau măsuri, se schimbă maşina, nu putem să punem în pericol viaţa pacienţilor şi nici a celor care se duc să salveze vieţi. Dacă se întâmplă să se oprească o maşină accidental pe traseu există posibilitatea să fie adusă, avem înţelegere cu o firmă de tractare, vine, o ia, o duce la service şi s-a rezolvat problema. Nu am avut niciodată probleme să avem accidente din cauză că s-a defectat o maşină”, a precizat Marian Albu.
Dacă revendicările nu vor fi rezolvate, acțiunile de protest vor continua.