Nava-școală „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României, a plecat astăzi, 5 mai, în tradiționalul marș internațional de instrucție, care va dura 93 de zile.
Este un marș istoric, pentru că velierul împlinește anul acesta 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest moment, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în portul Constanța va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii.
La ceremonia de plecare a velierului a participat Contraamiral de Flotilă Mihai Panait, locțiitor pentru Operații și Instrucție al Șefului Statului Major al Forțelor Navale Române.
Nava-Școală „Mircea” va traversa pe parcursul celor trei luni de marș Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franța), Rouen (Franța), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) și Istanbul (Turcia). Velierul va acosta în portul Almeria (Spania), în perioada 25 – 26 mai, pentru ca membrii echipajului să își poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.
„La întoarcere vom parcurge în intinerariu toate porturile desfășurate conform planului de acum 80 de ani. Pe timpul acestui marș, în portul Hamburg vom organiza, între 25 și 29 iunie, o ceremonie care să aducă în atenție faptul că Bricul Mircea este un simbol al academiei și a forțelor navale române și a armatei României. Am proiectat cu atenție cu Statul Major acest marș de instrucție și suntem înaintea plecării în acest voiaj cu un număr impresionant de militari”, a spus, la bordul bricului, contraamiralul de flotilă Mihai Panait.
Echipajul navei este format din 178 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură și 16 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina.
Nava-Școală „Mircea” va reveni acasă miercuri, 7 august, după trei luni de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.