Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța au strâns, astăzi, banii pe care turiștii îi aruncă în bazinul cu pești. Alături de el s-au aflat scafandri.
„Este un obicei medieval, care însă deranjează peștii, pentru că banii ruginesc eliberând ioni metalici toxici pentru pești. Banii de regulă sunt făcuți din oțel, însă sunt îmbrăcați în aliaje de metale neferoase, aluminiu, cupru, nichel, care eliberează ioni, care deranjează și echilibrul biologic al apei și intoxică și peștii. Insistăm să transmitem să nu se mai arunce bani aici, trebuie să învățăm să iubim și animalele””, a spus Adrian Bîlbă.
Reamintim că, ieri, pe pagina de internet a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, conducerea instituției în subordinea căreia se află Microrezervația, a postat următorul anunț:
„Vă rugăm respectuos SĂ NU mai aruncați bani în bazinul cu pești din cadrul Microrezervației Constanța. Nu aduce nici noroc faptul că aruncați bani dar și poluați bazinul în care se află peștii. Mulțumim pentru înțelegere.”