Primăria Ovidiu a bifat încă un succes: a doua ediție a Târgului Floriilor. Putem spune acest lucru după prima zi a evenimentului, după numărul de participanți, de exponanți, dar și după clipele frumoase petrecute de locuitori și nu numai.
Pe platoul Centrului Cultural Elena Roizen din Ovidiu s-au strâns 35 de producători, care oferă de la alimente tradiționale și proaspete (legume, fructe, pui, mezeluri, ouă, miere), la miei și iepurași, dar și flori și produse artizanale.
„Suntem la cea de-a doua ediție a Târgului Floriilor. Scopul acestui târg este ca locuitorii să fie mai aproape de producătorii locali și dobrogeni. Primăria încearcă să facă aceste lucruri cu un buget care tinde spre zero”, a spus primarul George Scupra.
Printre participanți se numără Casa Tradiţională Vişina, care prezeintă şi oferă spre degustare reţete autentice lipoveneşti de borş de peşte şi saramură. Grupul Angelo a împărțit gratuit cozonaci realizați după o rețetă autentică. Darul Bunicii a venit cu o rețetă tradițională de pâine cu maia. Carmen Paraschivescu, în calitate de somelier, prezintă vinurile din podgoriile Somova – La Sapata și vă poate sa sfaturi despre ce vinuri puteți asorta cu mâncărurile de Paști. Cel mai important sfat al ei este să încercați vinurile dobrogene. Au mai participat Ioana Moroşanu, din partea asociaţiei Ţăranii Dobrogeni, Stănică Enache, preşedinte al Cluster-ului Inomar, Mircea Ovezea, preşedinte al Asociaţiei Poiana lui Ovidiu.
Târgul Floriilor continuă și în data de 1 aprilie.