Polițiștii din Constanța împreună cu cei ai Direcției Operațiuni Speciale au confiscat peste 3.700 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilega.
La data de 21 decembrie a.c., în baza Planului de Acțiune FOC DE ARTIFICII 2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, au depistat patru persoane în timp ce manipulau obiecte pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 și F 4.
Persoanele în cauză au fost depistate în localitatea Eforie Nord, în timp ce tranferau dintr-o autoutilitară în alta, mai multe cutii cu obiecte pirotehnice, pe care aceștia ar fi intenționat să le comercializeze ilegal.
Articolele pirotehnice au fost confiscate, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,nerespectarea regimului materialelor explozive”.