Frații Mazăre se reunesc în libertate: și Alexandru a fost eliberat

Alexandru Mazăre, fost senator PSD și fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, a fost liberat condiţionat, decizia Tribunalului Constanţa fiind definitivă.

Reamintim că Radu Mazăre fost eliberat în iunie 2024. Cel de-al treilea frate, Mihai, nu a avut probleme penale.

Tribunalul Constanţa a decis, vineri, să respingă contestaţia formulată de DNA la decizia Judecătoriei Medgidia prin care Alexandru Mazăre putea ieşi din închisoare. 

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa, împotriva sentinţei penale nr.1026 din data de 20.06.2024 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. 5523/256/2024,privind pe condamnatul Mazăre Alexandru”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă. 

Judecătoria Medgidia a admis, în luna iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre. Decizia a fost atacată de către procurorii DNA la Tribunalul Constanţa. 

Alexandru Mazăre a fost condamnat în luna mai 2022 la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii. El a fost încarcerat în 10 mai 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis încetarea procesului penal faţă de fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi faţă de omul de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri Coandă, iar Alexandru Mazăre, fratele fostului edil, a primit o condamnare de trei ani de închisoare şi 5.000 de lei amendă penală. Decizia este definitivă. În prima instanţă, cei trei fuseseră achitaţi.

Înalta Curte a mai stabilit confiscarea, de la Alexandru Mazăre, a sumei de 80.000 de euro, echivalent în lei, la cursul BNR de la data plăţii şi a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, până la concurenţa sumei de 80.000 de euro. 

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sezonul de kureș 2024 - sportul cinstei, dreptății, curajului şi dibăciei etnicilor tătari - se termină sâmbătă

vin sept. 13 , 2024
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) organizează sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 16.00, în Parcul Tăbăcăriei – Constanța (perimetrul din spatele restaurantului Zodiac), „Turneul Campionilor la Kureș – 2024”. Evenimentul va marca încheierea sezonului de kureș al anului 2024. Competiția se va desfășura pe două […]

V-ar putea interesa și: