Traficul de persoane a înregistrat, în primele 11 luni ale anului 2023, creșteri cu 14,7% față de anul precedent. Cele folosite vămi au fost, în ordine, cele cu Ungaria, Republica Moldova și Bulgaria, arată datele transmise, duminică, de Poliția de Frontieră.
„În primele 11 luni ale anului 2023, valorile de trafic de persoane înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de 61.856.836 treceri persoane (44.208.967 treceri ale cetățenilor UE şi 17.647.869 treceri ale cetățenilor non – UE)”, anunţă, duminică, Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, în comparaţie cu perioada similară 2022, când valorile de trafic persoane au fost de 53.913.209, se înregistrează o creştere cu 14,7.
Poliţia de Frontieră precizează că cel mai mare trafic de persoane prin punctele de trecere a frontierei se înregistrează la graniţa cu Ungaria – 14.794.703 persoane, cu 4,9% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
„Acest clasament este urmat de R. Moldova, cu 9.654.386 (+14,7%), Bulgaria (+12,8%) – 8.417.079 persoane, Ucraina – 4.729.125 persoane (+25,3%) şi Serbia – 2.963.929 persoane (+25,6%). În ceea ce priveşte tipul de frontieră, creşteri importante s-au înregistrat la frontiera aeroportuară – 21.059.533 persoane, cu 19,7% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce la frontiera maritimă am înregistrat 238.081 persoane, creșterea fiind de 14,7%”, a mai precizat sursa citată.
Potrivit polițiștilor de frontieră, luna cu cel mai mare trafic de persoane prin punctele de trecere a frontierei a fost august, când cifra totală a fost de 3.950.519 persoane, iar cel mai mic trafic a fost înregistrat în luna februarie, cu 1.948.296 persoane.
„Referitor la traficul cetăţenilor români prin punctele de trecere a frontierei, acesta a crescut, în total, cu 12,4%, comparativ cu primele 11 luni 2022, atât pe sensul de intrare (+12,3%), cât şi pe cel de ieşire (+12,4%)”, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, în perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de 15.762.902 treceri ale mijloacelor de transport, cu 11,1% mai mari comparativ cu perioada similară 2022.
„Astfel, am înregistrat creşteri de 14,8 % a numărului autoturismelor – 8.484.336 treceri, dar şi la automarfare (+4,3%), microbuze (+14,4%), trenuri (+10,9%) şi aeronave (+10%). Cea mai mare creştere s-a constatat ca fiind însă la autocare, cu un plus de 20,2% (de la 171.672 în anul 2022, la 206.288 în 11 luni 2023)”, anunţă Poliţia de Frontieră.
Pe secţiuni de frontieră, creşterea cea mai mare a traficului mijloacelor de transport se înregistrează la frontiera cu Ucraina (29%). Ca şi în cazul traficului de persoane, cele mai aglomerate luni în ceea ce priveşte traficul mijloacelor de transport au fost iulie şi august, cu aproape 900.000 pe fiecare lună.
„Pentru a asigura măsurile necesare de control documente şi fluidizare, poliţiştii de frontieră au utilizat adeseori la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au suplimentat arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situaţia a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea poliţiştilor de frontieră”, arată instituţia.