Primele gaze offshore vor intra în reţea în 2021, a declarat șeful Grup Servicii Petroliere, Gabriel Comănescu.
În 2021 vor intra cele de la Black Sea Oil Gas şi în patru-cinci ani şi cele de la Lukoil Romgaz şi Neptun Deep, perimetru operat de OMV Petrom şi Exxon.
„Primul care intră cert este BSOG, în 2021, în martie. Şi Lukoil, estimarea mea, dacă se găseşte ceva acum, este best case 4 ani, worst case 5 ani. Cam acelaşi timp în care mă aştept şi Neptun Deep să fie. Din păcate s-a pierdut ţinta 2024… s-a pierdut un an. Atât cum îi cunosc eu, Lukoil şi cu Romgaz împreună, dacă vor găsi ceva semnificativ sunt foarte agresivi, adică vor dezvolta mult mai repede decât vă aşteptaţi. Nu-i primul contract pe care îl are GSP cu Lukoil şi îi cunosc foarte bine. Când au mirosit zăcământul nu stau pe gânduri şi iau o decizie foarte rapidă comparativ cu alte companii”, a mai afirmat Gabriel Comănescu.
Declarațiile au fost făcute vineri, în contextul în care Scarabeo 9, una din cele mai mari informații de foraj din lume, a plecat vineri din dană pentru a începe forajul în perimetrul Trident, explorat de Lukoil şi Romgaz, perimetru cu resurse estimate la 30 de miliarde metri cubi.
Citește mai mult în ConstantaFinanciara.ro.