Gelil Eserghep, președinte UDTTMR: ”Noi, tătarii din România, suntem cea mai loială minoritate a statului român și știm foarte bine că suntem cea mai fericită parte din întreaga diasporă tătărească”

Ambasador Turcia si Presedinte UDTTMR
Ambasadorul Turciei și președintele UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din  România a reunit și anul acesta, la Constanța, tătari din  șapte țări, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar. Evenimentul s-a desfășurat vineri, 2 septembrie, și sâmbătă, 3 septembrie, la Constanța. Pe scena Teatrului Soveja au evoluat ansambluri și soliști din Ucraina, Turcia, Bulgaria, Macedonia, Lituania, Georgia și, bineînțeles, România. Cei peste 5.000 de spectatori prezenți în cele două seri de festival au aplaudat evoluțiile mesagerilor culturali care au adus cu ei frumusețea și bogăția costumelor, muzicii și dansurilor tradiționale specifice tătarilor, dar și lumii turcice.

Festivalul a debutat anul acesta cu o vizită a reprezentanților oaspeților și organizatorilor la autoritățile locale. Astfel că, vineri, 2 septembrie, liderii grupurilor participante la festival alături de reprezentanți ai UDTTMR au avut o întrevedere cu subprefectul Ersun Anefi, viceprimarul Costin Răsăuțeanu și Directorul de cabinet din cadrul Consiliului Județean Constanța, Mirela Matichescu. În cadrul întâlnirii, reprezentanții administrației constănțene au apreciat festivalul organizat de UDTTMR drept un eveniment deosebit de important pentru viața culturală a Constanței și pentru spiritul multicultural specific Dobrogei. În acest context, reprezentanții Instituției Prefectului, Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța au convenit că începând de anul viitor cele trei instituții trebuie să fie parteneri ai UDTTMR în organizarea festivalului. În același timp, reprezentanții UDTTMR și cei ai oaspeților au mulțumit autorităților din România pentru susținerea comunităților etnice.

În cadrul primei seri de festival a avut loc și deschiderea oficială a evenimentului, prilej cu care președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a transmis următorul mesaj:

„Festivalul este organizat cu ajutorul voluntarilor și al fondurilor pe care uniunea le are grație sprijinului statului Român. Aș dori să subliniez că noi, tătarii din România, suntem cea mai loială minoritate a statului român și știm foarte bine că suntem cea mai fericită parte din întreaga diasporă tătărească. Le mulţumim din suflet tuturor românilor pentru faptul că sunt alături de noi şi pentru faptul că ne ajută să ne păstrăm tradiţiile şi obiceiurile. Am spus-o şi o repet: dacă vreodată aici, în Dobrogea, nu se va mai vorbi limba tătară sau nu va mai exista religia musulmană, să ştiţi că nu-i vina nimănui, va fi numai vina noastră şi de aceea încercăm prin acest festival să menţinem vii aceste tradiţii şi obiceiuri. Anul acesta, la festival se află şi un grup de tătari din Ucraina. Trebuie să fim solidari cu fraţii noştri din Crimeea, pe această cale doresc să mulţumesc domnului Ambasador al Republicii Turcia la București, Osman Koray Ertaș, pentru faptul că a precizat încă odată pentru toată media că Turcia nu va recunoaşte niciodată anexarea Crimeei de către Rusia, chiar dacă s-au normalizat relaţiile dintre cele două ţări. Pentru acest lucru noi suntem recunoscători. Pentru tătarii de aici patria noastră este România, şi a doua noastră patrie este Turcia, noi având un sprijin constant de acolo.”

Prezent la festival, Ambasadorul Republicii Turcia la București, Osman Koray Ertaș, a transmis următorul mesaj comunității tătare din România:

„Mă simt bucuros şi onorat că mă aflu în mijlocul dumneavoastră cu ocazia acestui festival internaţional. Ce bine că existaţi! Doresc să  mulţumesc atât domnului preşedinte, domnului muftiu cât şi dumneavoastră. Şi ştiţi de ce? Pentru că alcătuiţi un „tablou” minunat și vă felicit din toată inima! Mă simt mândru pentru că reuşiţi să păstraţi şi să transmiteţi limba, religia, obiceiurile şi tradiţiiile străbunilor voştri. Voi sunteţi sufletele noastre.

 

Mă aflu aici în România de aproape doi ani și cu toate că nu ştiu bine să vorbesc acestă limbă, o înţeleg. Am urmărit discursul domnului preşedinte prin care a subliniat faptul că tătarii care trăiesc în România reprezintă o minoritate loială şi norocoasă pentru că trăiesc într-un stat democratic şi tolerant. După cum ştiţi între Turcia şi România există strânse legături de colaborare. Iar cele două comunităţi, turcă şi tătară, reprezintă o bază solidă a prieteniei dintre cele două state şi contribuie la dezvoltarea acestor relaţii. Dar nu toţi fraţii noştri au privilegiul de a se bucura de o astfel de convieţuire.

 

Aş dori să le trasmit fraţilor noştri din Crimeea toată dragostea noastră şi că rugăciunile noastre sunt pentru ei. Nu-i vom lăsa niciodată singuri.

Din nou aş dori să mulţumesc preşedintelui uniunii şi comitetului de organizare a festivalului  şi le urez bun venit tuturor participanţilor veniţi din diferite colţuri ale lumii la această amplă manifestare”.

În semn de mulțumire, în cadrul deschiderii oficiale, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a înmânat plachete atât ambasadorului Osman Koray Ertaș, cât și Coordonatorului TIKA în România, Ahmet Daștan, primarului Decebal Făgădău (placheta a fost înmânată viceprimarului Costin Răsăuțeanu), președintelui Uniunii Democrate Turce din România, Fedbi Osman, (placheta a fost înmânată președintelui Comisiei de Cultură, Srrin Turkoglu), președintelui Comunității Elene „Elpis” – Constanța, Anton Antoniadis, președintelui Comunității Evreilor din România – Filiala Constanța, Sorin Lucian Ionescu.

La festival au mai fost prezenți și secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Aledin Amet, muftiul Muurat Iusuf, reprezentanți ai Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni din Turcia și Ucraina, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalıșkan, vicepreședintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Ali Riza Koska, secretarul general al aceleaiși asociații, Güven Güngör, directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanța, Ali Oguzhan Yuksel, o delegație din partea Consulatului Republicii Populare Chineze la Constanța, condusă de însuși Consulul General Liang Caide.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cruzime. Au chinuit un cal. Animalul a ajuns la CMSN

Dum sept. 4 , 2016
Un cal aflat între viață și moarte a fost salvat, astăzi, de voluntari și de reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Animalul a fost muncit până la ultima picătură de energie și abandonată în zona depoului de tramvaie din zona industrială a orașului. Proprietarii nu au avut grijă de […]

V-ar putea interesa și: