George Cuşa, condamnat la 21 de ani de puşcărie politică a decedat astăzi la vârsta de 97 de ani. Anunțul a fost făcut de fiica sa, profesoara Corina Cușa.
„Îmi doream ca tata să fie nemuritor… Când îi spuneam asta, zâmbea cu blândețe și-mi povestea multe… Acum este nemuritor în ceruri, lângă mama și Adela, lângă Eugen Ștefănescu, de care l-a legat o prietenie fantastică, și lângă toți ai noștri și ai lui. Este nemuritor în inimile noastre și ale tuturor celor care l-au iubit, prețuit și respectat. Inima lui, atât de încercată – de durere, de entuziasm și de iubire de oameni, deopotrivă – nu a mai putut duce atâția ani și atâtea amintiri, cum ne-a spus până în ultima clipă, parcă scuzându-se că va trebui să ne părăsească și să ne îndurereze. Dumnezeu să te odihnească, Tată, că de iertat nu are ce ierta, așa cum mi-a spus azi-dimineață o persoană la fel de măreață ca tine! RIP, GEORGE CUȘA, 97 de ani.”, a scris fiica pe pagina sa de Facebook.
Trupul neînsuflețit va fi depus mâine, 8 mai, la Casa Mortuară de la Cimitirul Municipal Constanța, iar citirea stâlpilor va avea loc la ora 19.00. Slujba de înmormântare va începe marți, 9 mai, la ora 11.00, după care cortegiul va pleca spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului II” („Biserica Albă”), din Bulevardul Tomis. nr. 230 (zona Dacia).
George Cuşa s-a născut pe 22 februarie 1926. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti. A fost, vreme de 14 ani, deţinut politic. A fost arestat în septembrie 1948. Și-a petrecut aproape toată tinereţea prin închisorile comuniste. A trecut pe rând pe la Jilava, Piteşti, închisoare destinată exclusiv studenţilor, unde a fost bătut de foşti colegi convertiţi la comunism, apoi Gherla, Închisoarea Militară Constanţa şi Aiud. Nici în afara celulei nu s-a simţit liber, fiind urmărit de Securitate până la Revoluţia din 1989.
Este unul dintre puţinii foşti deţinuţi aflaţi în viaţă, care au trecut prin ceea ce s-a numit „Fenomenul Piteşti“. A reuşit să suprevieţuiască „reeducării“, însă viaţa lui a fost definitiv schimbată. Nu i s-a mai permis niciodată să-şi continue studiile şi a trebuit să se mulţumească cu un post în agricultură, la IAS Mihail Kogălniceanu.
„După ce a ieşit din închisoare în anul 1953 a vrut să-şi reia studiile, dar nu a fost lăsat. „Cum îndrăzneşti să ceri să-ţi continui studiile când ai făcut o facultate burgheză,” i s-a replicat. În schimb, i s-a propus să devină informator. Însă i-a refuzat chiar în sediul Securităţii, deşi sora lui mai era încă în puşcărie. Soţia l-a sfătuit să nu cedeze şi să nu facă niciun compromis, pentru că ea îl va aştepta chiar dacă va fi închis a treia oară. După 1989 a aflat că pe urmele sale erau şaisprezece ofiţeri şi şaptesprezece informatori din satul său. Însă, niciunul din cei din urmă nu a scris ceva rău despre el”, se arată într-un raport special al Avocatului Poporului.
George Cuşa a povestit drama vieţii sale într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“.
„Şi eu am trecut prin acest proces (n.r. de „reeducare”). La început nu mi-am dat seama că sunt în stare să te omoare dacă refuzi această reeducare. Am realizat asta mai târziu. Când am ajuns în faţa comisiei formate din oamenii lui Ţurcanu, l-am recunoscut pe unul dintre studenţii pe care îi întâlnisem la grevele studenţeşti din Cluj, din 1946. Iniţial am spus că accept reeducarea, dar nu după metodele sovietice ale lui Makarenko, pentru că acele metode vizau delicvenţii de drept comun, lipsiţi de orice crez. Nu m-au lăsat să termin ce aveam de spus, că au tăbărât pe mine şi m-am trezit abia a doua zi. M-au bătut cu bastoane, scânduri şi tot ce mai aveau pe-acolo. Am fost bătut groaznic. Am întrebat apoi un coleg ce s-a întâmplat cu mine, în acele zile din martie 1950, pentru că nu înţelegeam ce se întâmplă. Cumplit era că erai bătut de colegi care avuseseră acelaşi crez cu tine. În nicio ţară din Europa, fostă comunistă, nu s-a petrecut aşa ceva, ci doar la noi, pentru că noi am luptat de la început împotriva bolşevismului. Se spune că bătaia a început la 6 decembrie 1949, de Sfântul Nicolae. Nu, începuturile au avut loc în urmă cu o lună, când în camera 1 a penitenciarului au intrat studenţii care veniseră cu reeducarea de la Suceava. S-a provocat intenţionat un incident şi a început bătaia între echipa lui Ţurcanu şi restul deţinuţilor. Brusc, a apărut directorul închisorii cu cinci gardieni. Totul fusese regizat. Şi acest experiment a continuat la Piteşti până în august 1951, când s-a desfiinţat închisoarea pentru studenţi. O parte dintre ei au fost trimişi la Canal, iar o parte la Gherla.”
Din 2010 este cetăţean de onoare al comunei Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.
În opinia noastră, merită, măcar post mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului și județului Constanța.
tot respectul dar dupa nume e aroman si stim ca acestia au fost in numar covirsitor legionari Da sau nu ? daca da atunci se schimba si respectul
Despre legionari și despre aromânii luptători se știe doar ceea ce au scris securiștii și urmașii lor. Imaginea lor este distorsionată, pentru că istoria a fost scrisă de regimul pro-sovietic, care persistă și azi.Aromânii au luptat împotriva sovietizării țării și împotriva comunismului, alături românii patrioți, legionari sau nu. Nu este suficient pentru a merita respectul dvs?