Georgiana și Sebi l-au adoptat pe Gruia. „A fost dragoste la prima vedere”

Cu ajutorul vostru, al celor care iubesc animalele reușim zi de zi să găsim un cămin pentru cățeii din Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, a anunțat Primăria Constanța, printr-un comunicat de presă trimis redacției pe 17 mai.

„Gruia, un uriaș jucăuș și foarte simpatic, a plecat ieri acasă după ce Georgiana și Sebi au vizitat adăpostul și au fost aleși de blănosul nostru. Cu siguranță de acum le va umple casa și inimile de bucurie. Pentru că Gruia va avea sarcina de a le păzi curtea, cățelul a început deja dresajul, oferit în mod gratuit pentru animalele adoptate de dresorii Școlii de dresaj canin „Lupul Alb“.”, precizează sursa citată.

„L-am adoptat pentru că aveam nevoie un câine de pază și, când l-am văzut pe Gruia, ne-am dat seama că se potrivește exact cu genul de câine pe care ni-l doream. Între el și Georgiana a fost dragoste la prima vedere!”, a declarat Sebi.

Recomandare: Primăria Constanța, măsuri pentru câinii fără stăpân: centru de adopție și vouchere gratuite pentru sterilizare

„Mulțumim constănțenilor că ne sprijină în demersurile privind adopția câinilor fără stăpân și îi invităm să fie alături de noi în continuare în campania „Adoptă un cățel!”. Este nevoie de implicarea și sprijinul tuturor. Facem un apel la iubitorii de animale să vină să adopte în mod responsabil căței și să le ofere o șansă la o viață mai bună.”, au precizat reprezentat primăriei.  

Toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănătate.  

Condiții privind procedura adopției:  

-prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;  

-dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;  

-acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini.  

Cei care doresc să devină stăpânii unui cățel pot vizita Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5) după următorul program:  

– luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00;  

– joi – 09:30 – 17:30;  

– sâmbătă și duminică – închis.  

De asemenea, de ieri este deschis și Centrul de adopții „Norocel“ pe strada Răscoalei 1907 nr 4, unde sunt aduși câini propuși pentru adopție.  

Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733045213.  


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Klaus Iohannis: „Solicitările dascălilor pentru măriri salariale sunt îndreptățite”

mie mai 17 , 2023
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, din Islanda, că nemulţumirile profesorilor privind salariile sunt îndreptăţite, în contextul inflaţiei pe care o avem, însă problema a fost artificial amestecată cu dezbaterea privind legile educaţiei. Şeful statului a explicat că salarizarea şi chestiunile legate de acest aspect nu sunt reglementate de […]

V-ar putea interesa și: