De ce respectă germanii regulile de circulație (și românii nu)

autostrada germania circulatie
Autostradă din Germania (foto: thelocal.de)

Un englez îl întreabă pe un german care e amenda în cazul în care se urcă la volan, deși poliția i-a suspendat permisul.

– Nu poți să te urci la volan dacă ai permisul suspendat, răspunde neamțul.

– Da, știu, dar să spunem că totuși te urci și te prinde poliția. Ce amendă primești?

– Nu ai voie să conduci dacă poliția ți-a suspendat permisul”, vine iar replica germanului.

Englezul insistă:

– OK, înțeleg, să presupunem însă că totuși conduci. Ce se întâmplă?

Iritat, neamțul închide discuția:

– Nu înțelegi că dacă ai permisul suspendat pur și simplu NU MAI AI VOIE să conduci? Nu ai voie, deci NU conduci.

Întâmplarea a fost povestită de James May, unul dintre realizatorii emisiunii auto Grand Tour (îl cunoașteți mai bine din fosta Top Gear). Nici el, ca englez, nu înțelegea auto-rigoarea de care dădea dovadă germanul. Și nici cei din sală care urmăreau emisiunea. Și în Anglia, ca și în multe alte țări, interdicția poliției de a face anumite lucruri pune la încercare imaginația celor vinovați, care încearcă să găsească modalități să încalcă interdicția.

Buletinele IPJ Constanța (și ale oricărei poliții județe din România, de altfel) sunt pline de exemple care contrazic mentalitatea germană. Șoferi care se urcă la volan având permisul suspendat, oameni care conduc deși nu au avut niciodată permis și, mai presus de toate, indivizi care se urcă beți la volan, deși legea interzice consumul de alcool, în orice cantități. Și ce dacă?

Să ne înțelegem bine: desigur că și în Germania sunt oameni care încalcă regulile de circulație. Ca peste tot în lume, cine greșește plătește. Am auzit de la mulți că motivul pentru care legile sunt respectate în Germania și în alte părți este dat de amenzile drastice. Dacă primești o sancțiune de câteva mii de euro, începi să-ți reevaluezi cu siguranță atitudinea. Am fost însă surprins să aud, de la un amic din Germania, că a plătit o amendă ridicolă pentru parcarea ilegală. Mai mică decât în România. Și mai surprins am fost când am consultat site-uri de specialitate și am avut dovada că multe din amenzile aplicate șoferilor în Germania sunt mai mici decât în România.

Iată câteva exemple din 2017. Amenda pentru că nu semnalizezi schimbarea de mers: 10 euro. Sincer, nu știu cât e în România, nu știu să se fi aplicat vreodată. Depășirea vitezei legale cu până la 10 km/oră: 15 euro în oraș, 10 euro în afara orașului. Depășirea vitezei cu 11-15 km/oră: 25 euro în oraș, 20 în afară. Depășirea cu 31 – 40 km/oră: 160 de euro în oraș, 200 de euro afară, un punct penalizare și o lună de suspendare a permisului, dar numai dacă ai depășit această viteză în oraș. Depășirea cu peste 70 km/oră, 680 de euro în oraș și 600 de euro afară, 2 puncte de penalizare și 3 de suspendare a permisului. Neoprirea la bariere, la intersecția cu căile ferate: 240 euro. Părăsirea locului accidentului: 3 puncte. Nefolosirea centurii de siguranță: 30 de euro (la noi este de 290 de lei acum, poți plăti 145 de lei în 48 de ore, ceea ce înseamnă tot cam 30 de euro). Vorbitul la telefon când conduci: 60 de euro. Dacă ești prins cu inspecția tehnică expirată, amenda e de 15 euro (pentru o întârziere de până la 4 luni). Treci pe roșu, plătești 90 de euro de amendă și primești 1 punct de penalizare. Treci pe roșu și produci un accident: 240 de euro, 2 puncte de penalizare și o lună de suspendare a permisului.

Amenzile sunt mai mari și ajung a fi drastice pentru cei care conduc cu o cantitate de alcool în sânge mai mare decât cea permisă de lege. Așadar, pentru cei cu o concentrație de alcool cuprinsă între 0,5 și 1,09, dar, atenție, și pentru cei ce refuză testarea pentru droguri, amenda este de 500 de euro, 2 puncte și o lună de suspendare a permisului, și asta numai dacă este la prima abatere. La a doua, amenda este de 1.000 de euro și 3 luni de suspendare a permisului, iar la a treia de 1.500 de euro și tot 3 luni de suspendare. Lucrurile se complică dacă traficul rutier a fost pus în pericol. Legiuitorul german a stabilit că, în aceste cazuri, amenda este variabilă, care ajung la sume foarte mari. De asemenea, dreptul de a conduce este suspendat pe loc și există posibilitatea ca șoferul vinovat să fie încarcerat.

Să luăm în calcul și salariile: 2.270 de euro este salariul mediul în Germania, 515 în România (deși mi se pare optimistă această cifră). Deci, de 4 ori mai puțin la noi. Amenzile, după cum ați văzut mai sus, nu sunt de 4 ori mai mici. Sau, cu alte cuvinte, pentru un german nu ar fi un capăt de țară să achite o amendă de 25 de euro pentru depășirea vitezei legale.

Amenzile de circulație în România nu sunt mici, dimpotrivă, raportate la puterea de cumpărare a românilor, sunt de patru ori mai mari decât în Germania. Cu toate acestea, aici se conduce ca în vestul sălbatic, acolo regulile sunt respectate cu mai multă sârguință.

Explicația nu poate fi decât una singură: în Germania amenzile se aplică, în România poți să încalci legea liniștit, pentru că dintr-o sută de cazuri vei fi poate amendat o singură dată. Uitați-vă în jurul vostru: în fiecare drum pe care îl faceți veți vedea o mulțime de șoferi care încalcă legea, care merge cu mai mult de 50 km/oră în oraș, care trec peste linia continuă, care mai trec și pe roșu, din când în când. Cine să-i amendeze? Polițiștii spun că numărul lor s-a redus cu aproape 40% față de anii trecuți, că sunt depășiți de situație. Dacă încalci regulile o dată, de două ori, de 20 de ori, de 100 de ori fără să se întâmple nimic, cu siguranță că o vei mai face de 100 de ori. Dacă cei din fața ta încalcă regulile și nu li se întâmplă nimic, și tu vei fi tentat să încalci regulile.

Imaginați-vă că străzile ar fi împânzite de camere de luat vederi, cu un număr suficient de polițiști care se le supravegheze, și că toate neregulile sunt amendate. Toate, de la cele mai mici. Timp de câteva luni se vor da un număr nemaivăzut de amenzi și vor fi, desigur, mulți nemulțumiți. După un scurt interval, însă traficul va fi mai sigur.

Diferența dintre România și Germania nu este dată de cuantumul amenzilor, ci de aplicarea lor.

Completare 30 octombrie 2019


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Va ninge în Dobrogea

sâm ian. 20 , 2018
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo, valabilă de sâmbătă de la ora 15.00, până duminică la ora 6.00. În această perioadă, Dobrogea și în Muntenia va fi lapoviţă şi apoi ninsoare, iar de duminică aria ninsorilor se va extinde cuprinzând aproape toată ţara. Din a doua […]

V-ar putea interesa și: