Preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a anunţat, miercuri, că managerul Farului Constanţa, Gheorghe Hagi, este principalul favorit pentru a prelua funcţia de selecţioner în locul lui Edward Iordănescu.
”Procedurile sunt aceleaşi ca şi până acum. Gică Hagi este opţiunea numărul 1. Sunt şi alţi antrenori, foşti selecţioneri, tineri, şi experimentaţi, dar nu pot să vă dau nume acum. Aşa vor începe discuţiile, cu prima opţiune. Vor fi acelaşi etape ca şi înainte să vină Edi. Dacă vom întâmpina probleme, vom vedea”, a spus Mihai Stoichiţă.
Sper ca Hagi să accepte, că prea mult a amânat, a mai spus Stoichiţă.
În vârstă de 59 de ani, Hagi a mai antrenat echipa naţională în 2001.