Grecia câștigă circa 50 de milioane de euro din turism în fiecare zi

Grecia
Zakynthos, insulă grecească aflată în Marea Ionică

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis a spus marţi că veniturile generate de importanta industrie a turismului în acest an vor ajunge la cel puţin 18 miliarde de euro, ceea ce înseamnă circa 50 de miliaoane de euro în fiecare zi, depăşind estimările iniţiale ale autorităţilor elene, transmite Reuters.

Produsul Intern Brut al Greciei a înregistrat în acest an o creştere de 5,6%, graţie unei reveniri puternice a turismului după pierderile înregistrate în timpul pandemiei, dar şi a cererii interne şi a majorării investiţiilor.

Cu prilejul unui eveniment organizat la Atena, premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că sectorul turismului a înregistrat o „revenire completă” în acest an, în pofida inflaţiei accelerate şi a impactului războiului din Ucraina.

Recomandare: Anul acesta, pe litoral au venit mai puțin turiști decât în 2021. Cei mai mulți străini, din SUA și Marea Britanie

În proiectul de buget al Greciei pe 2022, veniturile din turism au fost planificate la 15 miliarde de euro, însă sumele finale vor fi cu cel puţin trei miliarde de euro mai mari, a spus Mitsotakis. Acesta a adăugat că, până la finele acestui an, sosirile de turişti vor ajunge la 88% din nivelul record înregistrat în 2019.

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. În 2019, Grecia a înregistrat un număr record de 32 de milioane de vizitatori, care au generat venituri de aproximativ 18 miliarde de euro. 2020 a fost cel mai slab an din istorie, în condiţiile în care pandemia de COVID a paralizat călătoriile la nivel global, însă între timp sectorul şi-a revenit.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Răzvan, copilul născut fără o ureche și care suferă de microsomie hemifacială, are nevoie de ajutor

mar dec. 20 , 2022
Răzvan, un băiețel de numai 6 anișori, s-a născut cu o malformație gravă: lipsă ureche medie (externă) și microsomie hemifacială. Copilul poate avea o viață absolut normală, însă costul se ridică la suma de 70.550 euro, a anunțat senatoarea Mirea Siminica, pe pagina sa de Facebook. „Dacă fiecare dintre noi […]

V-ar putea interesa și: