Curtea de Apel a Mării Egee din Syros a respins extrădarea fugarului Dragoş Săvulescu în România şi l-a lăsat să plece în Italia, la Milano, potrivit unui comunicat de presă emis de Dragoş Săvulescu, prin intermediul unui purtător de cuvânt. Informaţia a fost confirmată de surse judiciare pentru G4Media.ro.
Este a doua oara când un tribunal european respinge o cerere de extrădare în cazul lui Săvulescu, subliniază acesta în comunicatul de presă.
„Curtea de Apel a Mării Egee din Syros i-a dat dreptate domnului Săvulescu, stabilind că România nu are puterea de a forța extrădarea sa din Grecia și a ordonat retragerea imediată a mandatului de arestare din România. Domnul Săvulescu a fost arestat în insula Mykonos pe 9 august datorita menţinerii de către Curtea de Apel Bucureşti a unui mandat vechi de arestare din februarie 2019 ca urmare a condamnării sale în dosarul retrocedărilor din Constanța ce datează încă din 2005, dosar ce conţine acuzaţii pe care domnul Săvulescu le neagă cu tărie. Curtea de Apel Napoli, Italia, unde domnul Săvulescu este rezident, a respins anterior cererea de extrădare a României, recunoscând în același timp sentinţa în Italia conform legislaţiei europene și aplicând apoi o graţiere la respectiva sentinţă, conform legislaţiei italiene”, se arată în comunicatul emis de Săvulescu.
„Chiar dacă în ultimele săptămâni am trecut prin iad, arestarea mea din Mykonos a dovedit încă o dată că autoritățile române au ignorat abuziv legislaţia italiană și europeană prin menţinerea unui mandat de arestare în situaţia în care din punct de vedere legal nu aveau autoritatea de a face acest lucru. Sunt recunoscător instanței din Grecia pentru corecta aplicare a legii și mulţumesc avocatului meu – domnul Michalis Dimitrakopoulos pentru calitatea excepţională a muncii sale. Revenit acasă la Milano, sunt hotărât să expun public marele abuz făcut în cazul meu, ca si în multe alte cazuri din România”, a declarat Dragoş Săvulescu la ieşirea din clădirea Tribunalului din Syros, potrivit comunicatului.
„Am trăit momente demne de scenariu de film, iar după ce am înţeles care a fost nivelul presiunii făcute de autorităţile române pentru o arestare care s-a dovedit a fi ilegală, am înţeles din nou cât de multa injustiţie există. În acest moment însă, nu îmi doresc decât să uit aceasta experienţă teribilă”, a declarat şi soţia lui Săvulescu, Angela Martini.
Săvulescu susţine că „a fost arestat într-un restaurant din Mykonos, în fața soției și prietenilor săi, într-o operațiune care a implicat peste 30 de ofițeri de poliție” și a petrecut apoi două zile sub arest în Syros înainte de a fi eliberat sub control judiciar, în așteptarea deciziei privind extrădarea.
Dragoș Săvulescu a fost reținut pe 9 august 2021 pe insula grecească Mykonos, după ce soţia lui, fotomodelul de origine albaneză Angela Martini, şi o prietenă a cuplului, Marica Pellegrinelli (fosta soţie a lui Eros Ramazzotti) au publicat fotografii şi filmuleţe pe Instastory în care arătau că Săvulescu a părăsit Italia şi se afla în vacanţă în Grecia.
Pe 11 decembrie anul trecut, Curtea de Apel București a confirmat sentința de condamnare la 5 ani și jumătate de închisoare cu executare în cazul omului de afaceri Dragoș Săvulescu, fost acționar la Dinamo București, aflat în Italia, iar pe 11 martie, Înalta Curte a validat, la rândul ei, decizia. Instanţele au confirmat şi mandatul european de arestare emis pe numnele lui Săvulescu astfel încât acesta figurează şi acum pe site-ul Poliţiei române la rubrica „Persoane urmărite”.
Decizia instanțelor românești de confirmare a condamnării de 5 ani și jumătate de detenție cu executare a lui Dragoș Săvulescu a venit după decizia de anul trecut a Curții de Apel din Napoli, care i-a comutat pedeapsa lui Săvulescu într-una cu suspendare.
Judecătorii napoletani i-au șters lui Săvulescu 3 ani din pedeapsă în baza unui decret de grațiere din 2006 și, constatând că a rămas cu 2 ani și jumătate (sub 3 ani), i-au comutat pedeapsa într-una cu suspendare. Decizia Curții de Apel Napoli a rămas definitivă prin neapelare de către procurorul italian.
„Dacă vine în România sau părăsește Italia, Săvulescu trebuie arestat de Interpol în baza mandatului european de arestare emis de Justiția din România”, explicau surse judiciare pentru G4media.ro în decembrie 2020.
La începutul lui 2019, Dragoș Săvulescu a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de detenţie efectivă în dosarul Retrocedărilor, alături de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, Cristi Borcea şi alţi inculpaţi. Ei au fost găsiţi vinovaţi de un prejudiciu de 114 milioane de euro. Săvulescu a fugit în Italia, la Napoli.
Foto: Dragos Savulescu și soția sa Angela Martini în fața instanței din Syros cu avocatul lor Michalis Dimitrakopoulos înainte de victoria lor împotriva ordinului român de extrădare / Arhiva personală
nu este normal ca altii sa decida peste organele romanesti mai ales ca nu au toate datele problemei sau au si ei pretul lor