Greenpeace vorbește despre un adevărat dezastru ecologic în Portul Constanța

Greenpeace vorbește despre un adevărat dezastru ecologic în Portul Constanța

Greenpeace a declarat, joi, după ce o barjă încărcată de cărbune s-a scufundat în Portul Constanţa, că autorităţile se pregătesc pentru un adevărat dezastru ecologic. Organizaţia face din nou apel la renunţarea la combustibilii fosili, responsabili pentru mare parte din poluare, dar care şi ”alimentează războiul din Ucraina şi susţin maşinăria de război a lui Putin”.

„1.700 de tone de cărbune rusesc s-au scufundat în portul Constanţa, autorităţile se pregătesc pentru un adevărat dezastru ecologic. Combustibilii fosili sunt principalii responsabili pentru criza climatică în care ne aflăm. Deşertificarea, seceta, inundaţiile, fenomenele meteorologice extreme au deja impact asupra comunităţilor din care facem parte, dar şi din toată lumea. În acelaşi timp, combustibilii fosili ruseşti alimentează războiul din Ucraina şi susţin maşinăria de război a lui Putin”, a transmis, joi, Greenpeace România.

Organizaţia apreciază că „aceste două crize ar fi trebuit ca până acum să fi convins autorităţile naţionale şi europene să pună un embargou pe combustibilii fosili din Rusia şi să facă o prioritate din energia verde, curată”. 

„Ce aşteaptă autorităţile? Un alt dezastru ecologic pentru a-şi asuma o decizie care va fi în beneficiul oamenilor şi al naturii?”, a mai transmis organizaţia.  

Nu este pentru prima dată când activiştii de mediu fac apel la renunţarea la combustibilii solizi.  

Autoritatea Navală Română a anunțat, miercuri după-amiază, că marți 10.05.2022 în jurul orelor 16.20, barja “RSP 2541” pavilion Germania, s-a scufundat în dana 99 a portului Constanța.

Imediat după scufundare s-a luat măsura preventivă a instalării unui baraj antipoluant, în vederea limitării poluării, după cum se procedează în asemenea situații.

„Conform informațiilor deținute, la momentul producerii evenimentului, barja era încărcată cu cca. 1700 tone cărbune antracit, ce avea ca destinație Portul Brčko, Bosnia-Herțegovina. În acest moment nu se cunosc cu exactitate cauzele scufundării barjei, acestea urmând a fi determinate în urma cercetării demarate în cadrul Autorității Navale Române, după descărcarea mărfii și ranfluarea barjei. Costurile operațiunilor descrise se află în sarcina armatorului (proprietarului).”, au precizat reprezentanții ANR.

Din aceste considerente, reprezentantul proprietarul barjei se află deja în Portul Constanța, unde în colaborare cu autoritățile române va iniția pașii necesari în vederea realizării operațiunilor menționate.

„Se poate spune ca este posibil sa apăra o modificare a compoziției apei. Din discuțiile purtate cu ABADL, vor preleva probe si vor face analize.”, a declarat Steluța Popescu, comisar șef al Gărzii de Mediu Constanța.

V-ar putea interesa și:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Doi tineri fără permis, care făceau drifturi în portul Tomis, riscă să ajungă în închisoare

vin mai 13 , 2022
Doi tineri au fost surprinși în flagrant de polițiștii locali constănțeni în timp ce executau drifturi cu un autoturism în parcarea din Portul Turistic Tomis, de pe strada Lebedei. Fapta este cu atât mai gravă, cu cât unul dintre ei nu posedă permis de conducere. „In urma verificărilor, polițiștii locali […]

V-ar putea interesa și: