Greșeala uriașă făcută în Năvodari – Mamaia Nord. S-a ratat o șansă uriașă

mamaia sat năvodari

Orașul Năvodari devenea, în anul 2018, stațiune de interes național. Era astfel recunoscută dezvoltarea fără precedent din zonă. În locul terenului viran, au apărut sute de vile și blocuri, majoritatea cu destinație turistică. Din păcate, deși acolo se putea dezvolta una dintre cele mai frumoase stațiuni din Europa, s-a ajuns acum la un spațiu absolut hidos din punct de vedere urbanistic, un spațiu care nu mai are nicio șansă să atragă turiști străini.

„În Năvodari s-a făcut o greșeală uriașă, s-a dezvoltat absolut haotic, pe o resursă extraordinară, virgină, unde se putea crea de la zero o stațiune la standarde europene, puteam concura cu orice altă stațiune.”, a declarat Ionuț Nedea, CEO LitoralulRomanesc.ro, în emisiunea „Punctul pe i”, de la Tomis TV, moderată de jurnalistul Cristian Hagi.

Atuurile zonei

Acesta spune că ceea ce avem noi, românii, în zona aceasta de litoral, este greu de găsit în multe alte destinații care sunt deja consacrate și pentru oamenii plătesc foarte mulți bani. Avem resurse naturale, avem expunerea la soare. La noi ai soare de când răsare și până seara la ora 8, pe plajă. Sunt multe insule grecești unde ai soare până la ora 2.00, sau de la 2.00, depinde pe ce parte a insulei te afli. La fel se află în foarte multe stațiuni scumpe din Constanța. În Nisa nu există nisip, sunt pietre. Un șezlong costă 37 de euro de persoană, la care se adaugă prosopul. Mai plătești 8 euro prosopul.

O stațiunea compromisă

Din păcate, aceste avantaje au fost anulate.

„Mamaia Nord este compromisă din punct de vedere al unui proiect de turism de nivel european. Este o destinație locală, este destul de căutată, sunt foarte mulți proprietari de apartamente acolo. Și ei pot fi considerați turiști, dar comportamentul lor nu este unul al turistului clasic, care vine într-o destinație, vrea să o exploreze, vrea să mănânce la restaurante, își alocă niște bugete. O geografie ca a stațiunii Năvodari, care are plajă, linie de faleză dreaptă, lac, avea toate condițiile să devină o stațiune – și din punct de vedere urbanistic – exemplu pentru România și pentru Europa. Șansa aceasta a fost pierdută pentru că s-a parcelat haotic, nu s-a dimensionat rețeaua de apă, de canalizare, de electricitate.”, a declarat Ionuț Nedea.

Distrus de impostură

Acesta a explicat și de ce s-a întâmplat acest lucru: din cauza imposturii.

„Avem din păcate în România, la nivelul autorităților locale și de multe ori și la nivelul autorităților centrale, oameni care nu se pricep. Impostura, în general, în România – adică oamenii care se dau pricepuți în domeniile pe care nu le cunosc – este un fenomen destul de răspândit. Cu asta cred că avem de-a face. Dacă ne gândim numai la lăcomie, credeți-mă că puteam avea aceleași beneficii și dacă dezvoltau corect stațiunea. Cred că pleacă de la cât de dezmărginit este orizontul intelectual al omului care ia astfel de decizii.”, a mai pus Ionuț Nedea la Tomis TV.

Năvodari a fost condus în ultimii ani de primarii Nicolae Matei și Florin Chelaru.

Emisiunea poate fi urmărită în întregime mai jos.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Românii plătesc unul dintre cele mai mari prețuri din Europa pentru electricitate

sâm aug. 20 , 2022
Agenția Internațională de Energie a creat pe site-ul propriu posibilitatea să vedem cât costă energie în mai multe țări de pe glob. De asemenea, putem vedea care este consumul de energie al unei țări, dar și cât la sută din total este produs din surse regenerabile. Am realizat o comparație […]

V-ar putea interesa și: