11 aprilie 2025. Se împlinesc doi ani de când Grigore Comănescu, omul care a construit în Constanța nu doar un imperiu de afaceri, ci și un reper de onoare și demnitate, a plecat dintre noi. Și totuși, nu a plecat cu adevărat. Pentru că, dacă e adevărat că oamenii mor doar atunci când nu ne mai gândim la ei, atunci domnul Comănescu e încă viu — în mintea și în inimile celor care l-au cunoscut, l-au respectat și l-au iubit.
Nu e ușor să vorbești la trecut despre un om ca Grigore Comănescu. A fost, înainte de toate, un om așa cum puțini mai sunt pe lumea asta: drept, loial, neobosit în lupta pentru adevăr și justiție. A fost un om care nu s-a ascuns, nici când i-a fost greu, nici când a fost atacat pe nedrept. Un om care a muncit nu pentru faimă sau profit, ci pentru calitate, pentru durabilitate, pentru ceea ce lăsa în urmă.
A clădit o lume din nimic. Cu mâinile goale, dar cu sufletul plin. Cu ambiție, dar fără să calce peste oameni. Cu rigoare, dar și cu blândețe. Își iubea familia cu o discreție profundă, dar oricine îl cunoștea știa că nimic nu era mai important pentru el. Când vorbea despre cei dragi, i se lumina fața altfel decât în orice alt context.
Pentru mine, personal, Grigore Comănescu a fost mai mult decât un om de afaceri de succes. A fost un mentor. Un reper. Încă mă întreb, în multe situații complicate: Ce ar face domnul Comănescu? Ce mi-ar spune? Și încerc, pe cât pot, să-i urmez sfatul, să privesc lumea cu ochii lui: lucizi, dar calzi. Critici, dar corecți. Buni, dar fermi.
Și uneori, când mă apasă greutățile, îl aud parcă făcând o glumă. Nu era genul care să se plângă. Avea umorul acela sec, dar tămăduitor. Dincolo de toate luptele, de toate biruințele sau înfrângerile, rămânea acel om, în cel mai frumos sens al cuvântului.
Astăzi nu-l comemorăm. Îl cinstim. Îl simțim. Îl purtăm cu noi, pentru că el a trăit frumos și a lăsat în urmă nu doar clădiri, firme și proiecte, ci oameni. Oameni care au învățat de la el cum să trăiască demn, cum să muncească onest și cum să nu renunțe niciodată la ceea ce e corect.
Dormi în pace, domnule Comănescu. Și, dacă ne auzi de acolo de sus, să știi că ne e dor. Și că, da, din când în când, chiar și acum, mai zâmbim la o glumă de-a dumneavoastră.
