Grupare navală NATO, escală în Portul Constanța

Cinci nave militare străine fac o escală în portul Constanța, în perioada 11-16 noiembrie. Nava de sprijin logistic „Aliakmon” (Grecia), vânătoarele de mine „Tsibar” (Bulgaria), „Alghero” (Italia), „Orion” (Franța), „Edremit” (Turcia), precum și dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” alcătuiesc Gruparea Navală Permanentă NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care operează în Marea Neagră, în perioada 29 octombrie – 18 noiembrie.

Înainte de escala din portul Constanța, gruparea navală NATO a desfășurat misiuni specifice în bazinul Mării Negre, a participat la Exercițiul multinațional „Poseidon 20”, organizat de forțele navale ale Bulgariei, și a executat exerciții comune cu navele militare ucrainene, în vestul Peninsulei Crimeea.

Pentru respectarea măsurilor de limitare a răspândirii și infectării echipajelor navelor militare cu noul coronavirus, au fost anulate vizitele oficialilor militari străini la autoritățile militare și civile din Constanța, precum și activitățile de instruire comune, din portul militar, iar marinarii militari străini vor rămâne în izolare la bordul navelor, pe toată perioada escalei din România.

Dată fiind importanța strategică a regiunii Mării Negre, prezența adaptată maritimă a Alianței Nord-Atlantice, în bazinul pontic, a devenit ceva firesc, ca o continuare normală a măsurilor de asigurare-reasigurare a securității colective, pe flancul estic. Prin acțiunile întreprinse, țara noastră a demonstrat, în ultimii ani, că este un furnizor important de securitate în regiune.

Pe parcursul anului 2020, Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a trimis de cinci ori grupări navale permanente, în Marea Neagră, pentru a asigura o prezență navală constantă, în vederea întăririi posturii de descurajare și de apărare a statelor aliate din zonă, iar Forțele Navale Române au contribuit, anul acesta, cu nave, aeronave și cu peste 700 de militari la aceste misiuni ale Alianței. Astfel, aproximativ 100 de zile, marinarii militari români au arborat pavilionul NATO la catarg și au desfășurat, în Marea Neagră, misiuni specifice împreună cu navele militare aliate, de trei ori în cadrul grupării navale NATO SNMCMG-2 (în luna ianuarie, puitorul de mine „Constantin Bălescu” a asigurat și conducerea grupării, în lunile iulie și octombrie-noiembrie, cu dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”) și de două ori în cadrul grupării navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), cu fregata „Regina Maria”, în lunile martie și iulie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

9.799 cazuri noi de coronavirus, 203 decese

mie nov. 11 , 2020
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a […]

V-ar putea interesa și: