Guvernul deschide pușculița pentru bugetari. Cine va primi salarii mai mari

Guvernul deschide pușculița pentru bugetari. Cine va primi salarii mai mari

Ministrul Muncii, Marius Budăi (foto), a declarat salariile unor bugetari vor fi majorate din luna august.

„Începând cu luna august o să se acorde o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru nr 153/2017 pentru anul 2022 şi luna decembrie 2021”, a declarat Budăi, sâmbătă, la Antena 3. 

El a fost întrebat şi despre o majorare salarială pentru funcţionari din cadrul ministerelor Culturii, Transporturilor şi INS. 

„Este un memorandum care a fost aprobat în Guvern pentru salariile din INS şi o echilibrare a ceea ce înseamnă salariile din ministerul Culturii ş Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Muncii.

Întrebat care este impactul bugetar al acestor măsuri, Marius Budăi a răspuns:

„S-a făcut o analiză a tuturor bugetelor, s-a discutat cu aproximativ toţi ordonatorii de credite, în special cu ministerele. Aceste majorări salariale se vor acorda cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legea bugetului pe fiecare ordonator principal de credite. Nu se vor acorda la rectificarea bugetară sume suplimentare”.

Un raport al Consiliului Fiscal arată că precizează că salariul mediu brut în sistemul public a ajuns în anul 2021 la 7.004 lei/lună, cu 1,59% mai mare decât în anul 2020, depășindu-l cu 27,91% pe cel din mediul privat care s-a situat la 5.476 lei/lună (în creștere cu 8,89% comparativ cu cel din anul precedent). Considerând medii trimestriale, salariul mediu brut lunar în sectorul public aferent trimestrului IV al anului 2021 a înregistrat un nivel de 7.114 lei, cu 0,88% mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2020, în timp ce salariul din sistemul privat a fost de 5.742 lei, în creștere cu 8,5% față de trimestrul IV al anului 2020. Detalii AICI.

Vă reamintim că recent Guvernul a decis să majoreze taxele și impozitele pentru întreprinzători, în special pentru microîntreprinderi și PFA-uri. Detalii AICI.

Sursa foto: Facebook


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Am nevoie de tăticul meu”, spune un copil de doi ani. Bărbatul are cancer cu metastaze

sâm aug. 6 , 2022
Sofia are doar doi ani, însă inteligența ei emoțională este extrem de dezvoltată. De mai bine de un an de zile stă prin spitale cu tăticul ei de care refuză să se despartă chiar și atunci când medicii îi recoltează sânge ori îi administrează citostatice. Tot ce își dorește Sofia este […]

V-ar putea interesa și: