Harap-Alb, premieră la Teatrul pentru Copii și Tineret Căluțul de Mare

teatru copii elpis

Sâmbătă, 8 aprilie 2023, la ora 10.30 pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” are loc premiera spectacolului Harap-Alb, după Ion Creangă, un spectacol recomandat pentru etapa de vârstă 6+, realizat după faimosul basm românesc, publicat în 1877 în revista „Convorbiri Literare” și despre care Garabet Ibrăileanu spunea că reprezintă „o adevărată epopee a poporului român”.

Regia artistică este realizată de maestrul Lică Gherghilescu iar conceptul scenografic îi aparține lui Mihai Constantin Ranin. Alexandru Neș este cel care a creat muzica originală, versurile și scenariul piesei sunt semnate de Sergiu Bucur.

Harap-Alb, deși nu se îndepărtează prea mult de la intriga inițială, prezintă într-o variantă modernă și plină de imaginație, drumul către maturizare al fiului de crai „cu educație aleasă” cu încercările și temerile prin care trece pentru a ajunge la final… unde ca în orice poveste frumoasă, binele învinge răul. Alături de Harap-Alb, copiii îi vor întâlni pe Spânul cel viclean, Sfânta Duminică, cea care este mereu alături de fiul de crai, Împăratul Verde,  Fetele împăratului, Ursul, Cerbul, Pasărea măiastră, cea care apare în toate poveștile, pe ajutoarele de seamă ale prințului: Păsări-Lăți-Lungilă, Gerilă, Setilă, Ochilă și Flămânzilă, dar și pe Împărăteasa Roșie, cea mereu plictisită și fiica ei, care știe întotdeauna ce vrea.

În distribuție: Adi Gheo, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Emanuel Cristoiu, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu/ Cristian Mitescu, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru iar alături de ei, studenții Facultății de Arte ai Universității „Ovidius” din Constanța: Tudor Cioboteanu, Călin Bațagoi, Teodora Parpală, Narcisa Hanganu, Leticia Purice, Ștefania Trofin și Betty Blumetti.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primele șine de cale ferată din Portul Constanța, vechi de 110 ani, vor fi înlocuite

vin mart. 31 , 2023
Primele şine de cale ferată din Portul Constanţa, care au chiar și 110 ani vechime, au fost scoase din uz și vor fi înlocuite. CFR a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că şinele vechi vor fi înlocuite în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa. „Şinele […]

V-ar putea interesa și: