Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de Conturi Constanța, a intrat în restaurare.
Artiști plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, au început de ieri lucrările de punere în valoare, respectiv completare, fixare, refacere, curățare și toaletare ale părților componente ale hărții.
Având o suprafață de 261 mp, harta siturilor arheologice prezintă ruinele așezărilor dacice, ale orașelor și cetăților grecești sau romane care sunt marcate cu vechile denumiri, iar placa de marmură alăturată oferă denumirile actuale și distanțele în kilometri raportate la municipiul Constanța. Harta va fi refăcută păstrându-se materialele și tehnicile de punere în operă.
Lucrările de recondiționare ale hărții sunt realizate în cadrul unui contract încheiat de Primăria Constanța prin care sunt reamplasate, restaurate și puse în valoare 25 de obiective de artă – statui și monumente istorice amplasate în municipiul Constanța.