Echipe de control ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu și, implicit, drepturile consumatorilor, la SNTFC CFR Călători SA.
Comisarii CPCMB au controlat garniturile de tren de la Revizie Vagoane București Basarab și Revizie Vagoane București Grivița.
„Se termină o săptămână, nu fără peripeții. Am revenit în tren, nu ca să ne plimbăm, ci ca să îl verificăm. Este greu de imaginat că, după ce am desfășurat o acțiune, în urmă cu câteva luni, lucrurile par încremenite în timp. O găletușă, o cârpă murdară și multă indolență. S-au aplicat sancțiuni și sper că acest semnal de alarmă să schimbe lucrurile în bine. A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeții. Covid -ul pare o favoare. CFR pare doar o vacă de muls.”, a declarat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei și au dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii pentru 9 garnituri de tren, până la remedierea deficiențelor.
Dintre cele mai importante abateri, menționăm:
- podelele din linoleum murdare, nemăturate,
- mobilierul specific vagoanelor neigienizat și deteriorat (scaune din pluș murdare/pătate; cu tetiere și cotiere rupte; coșurile de gunoi din vagoane pline de gunoi (în cazul în care erau golite, nu erau igienizate și prezentau un strat gros de reziduuri vechi);
- grilele instalațiilor de aer condiționat neigienizate, cu depuneri de praf;
- grupuri sanitare dotate cu vase de wc si lavoare vechi, ruginite, crăpate, neigienizate, cu miros pătrunzător;
- lipsa materialelor dezinfectante, a mijloacelor de ștergere/uscare a mâinilor,
- lipsa săpunului lichid.