Horia Constantinescu se întoarce la Protecția Consumatorilor Constanța

horia constantinescu

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța, a susținut azi câteva declarații după ce a pierdut competiția în fața lui Vergil Chițac.

Horia Constantinescu a declarat că de mâine își reia activitatea la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, de unde se suspendase din funcție, și va fi din noi comisar șef adjunct (cea mai înaltă funcție din instituția locală).

Reamintim că, pentru a candida la alegerile Locale, Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC.

„Începând de mâine, mă întorc la Protecția Consumatorului. Nu înțeleg să-mi iau niciun fel de concediu sau pauză, că nu mă caracterizează acest tip de abordare, consider că odată încheiată o etapa, cu siguranță Dumnezeu ți-o oferă pe următoarea. Voi rămâne spectatorul dezvoltării acestui oraș. Voi continua să susțin proiectele cu care am venit în fața constănțenilor

Am regretul că nu am reușit să conving electoratul să se mobilizeze. Cu toată lipsa de modestie, știu că aș fi putut oferi constănțenilor două mandate într-unul singur. Cred că, la nivel personal, a câștigat Vergil Chițac. Cred că am dormit puțin mai mult și aș fi putut dezvolta o campanie mai incisivă. Trebuie să le mulțumesc celor care au crezut în proiectele noastre“, a declarat Horia Constantinescu.

Întrebat dacă va fi candidat la parlamentare, acesta a răspuns că nu ia în calcul implicarea politică pentru ocuparea unei funcții.

„Îmi voi continua activitatea la Protecția Consumatorului, îmi place asta. Acest proiect nu va fi unul pe care să-l iau în calcul.  Mai avem două campanii electorale importante până la finalul acestui an. Am obligația morală să răsplătesc acest efort al lor printr-un efort personal. Voi fi alături de formațiunea politică pe care o reprezint la nivel național, dacă va fi nevoie.”, a spus acesta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Claudiu Palaz: „Ne vom duce mandatul cu bună-credință față de fiecare vot primit”

lun iun. 10 , 2024
Claudiu Iorga Palaz, președintele PMP Constanța și candidatul ADU la funcția de președinte al Consiliului Județean, în urma rezultatelor parțiale de la alegerile din 9 iunie, a transmis mulțumiri atâta alegătorilor, cât și reprezentanților presei. „Doresc să mulțumesc, prin această cale, tuturor constănțenilor care ne-au acordat încredere prin votul lor. […]

V-ar putea interesa și: