Horia Țuțuianu, candidatul PSD pentru încă un mandat la conducerea Consiliului Județean Constanța: „Sunt un om de cuvânt și voi face tot ceea ce am promis!”

Horia Țuțuianu este candidatul PSD pentru încă un mandat la conducerea Consiliului Județean Constanța.

„Cred în unitate, echipă și stabilitate. Îmi respect colegii și comunitatea. Lupt pentru județul nostru și pentru cei care trăiesc și își cresc copiii sau nepoții aici, în Constanța. Avem idealuri comune și decența a fost punctul de pornire în orice demers pe care l-am întreprins de când sunt la conducerea Consiliului Județean Constanța. Da, candidez pentru un nou mandat! Și, da, candidez din partea Partidului Social Democrat! Îmi doresc să implementez toate proiectele pe care le-am început, să văd efectele deciziilor mele și să demonstrez tuturor constănțenilor că acolo unde este voință nu există obstacole atât de puternice încât să oprească progresul.”, a declarat Horia Țuțuianu.

Acesta a mulțumit PSD Constanța pentru susținere și încrederea demonstrată prin nominalizarea ca și candidat la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Constanța.

„De asemenea, îi respect pe toți edilii locali cu care colaborez de câțiva ani și mulțumesc celor care mă susțin. Vă rog să nu uitați că sunt un om de cuvânt și voi face tot ceea ce am promis! Nu în ultimul rând, mulțumesc comunității județului Constanța pentru tot ceea ce m-a învățat în ultimii ani. Candidez pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Constanța cu gândul că pot să vă reprezint interesele cel puțin la fel de bine ca și până acum. Rămân neschimbat, același om dedicat familiei, prietenilor, echipei și oamenilor din județul Constanța”, a mai spus actual președinte al CJC.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

COMPLETARE Horia Constantinescu își dă demisia din PSD. „O „virgulă” ca mine nu are ce le căuta alături!”

Dum feb. 23 , 2020
Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, își va prezenta azi demisia din PSD. Gestul vine la numai câteva zile după ce a anunțat că va candida la funcția de primar al Constanței. Membru de partid de-o viață, membru al PSD, ca să fim exacți, Constantinescu este decis […]
horia constantinescu

V-ar putea interesa și: