Hotelul din Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de 5 ani, amendat cu 20.000 de lei

Hotelul din staţiunea Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de cinci ani a fost amendat cu 20.000 de lei de Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), întrucât persoana desemnată să supravegheze piscina nu avea certificat de salvamar.

Preşedintele ANT, Mirela Matichescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanţii Autorităţii au făcut un control la hotelul respectiv, stabilind că unitatea avea o persoană desemnată cu supravegherea piscinei şi acordarea primului ajutor, dar că aceasta nu avea certificatul de salvamar, aşa cum prevede legea.

Din acest motiv, hotelul a fost sancţionat cu 20.000 de lei.

IMG-20150820-WA0001

Mirela Matichescu a precizat că, în rest, unitatea respecta toate prevederile legale, având panou de avertizare la piscină şi având afişat şi programul de funcţionare al acesteia.

Reamintim că un copil de cinci ani a murit, miercuri seară, după ce a căzut în piscina unui hotel din staţiunea Venus.

Conform anchetatorilor, copilul se afla la mare împreună cu părinţii, sosiţi din Bucureşti, iar miercuri seară s-a jucat pe terasa hotelului. La un moment dat, părinţii au sesizat dispariţia copilului şi au alertat personalul unităţii de cazare.

Ulterior, copilul a fost găsit în piscina hotelului, fiind scos din apă de un turist.

Cadrele medicale de la Ambulanţă care au sosit imediat la locul incidentului au încercat timp de mai multe zeci de minute să îl resusciteze pe copil, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia, iar în jurul orei 22.35 a fost constatat decesul. Cadavrul a fost dus la Morga Mangalia pentru necropsie.

Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, cercetările fiind continuate pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.

Potrivit anchetatorilor, piscina hotelului în care s-a înecat copilul este supravegheată în timpul programului, adică între orele 08.00-18.00, de un angajat, iar apelul la 112 prin care se anunţa incidentul a fost făcut în jurul orei 21.10.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA. Se lucrează la remediere

sâm aug. 22 , 2015
Pentru remedierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Nicolae Grindeanu din municipiul Constanţa, SC RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 22 august 2015, în intervalul 10,00 – 12,30, fiind afectaţi consumatorii din cartierul Km […]

V-ar putea interesa și: