Iată documentul prin care prefectul Ioan Albu renunță la funcție

Prefectul Ioan Albu nu mai vrea să fie prefectul județului Constanța.

După o serie de gafe incredibile, după ce a fost făcut de râs, la televiziunea națională, pentru că nu putea să citească un text, după ce a transmis pe Facebook mesaje agramate și, mai ales, după ce s-a făcut iremediabil de râs într-un proces, Ioan Albu și-a dat seama că funcția aceasta este prea mult pentru el.

Prin urmare, în data de 5 iunie 2018, acesta i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, încetarea exercitării funcției de prefect.

Începând cu data de 6 iulie, Constanța ar trebui să aibă alt prefect.

„M-au rugat să o duc până pe 6 iulie pentru că atunci se încheie termenul prevăzut de lege. Îmi doresc foarte mult ca pe viitor să merg în mediul privat. Specialitatea mea este de inginer agronom şi îmi doresc foarte mult să accesez Fonduri Europene şi pe această cale îi rog tinerii care au terminat această frumoasă facultate să facă şi ei la fel. Pentru mine a fost o perioadă destul de grea. Judeţul Constanţa este un judeţ foarte greu. Am făcut faţă cu bine, a fost o iarnă grea, ne-am descurcat împreună cu toţii. Problema cea mai mare rămâne fondul funciar. Sunt foarte multe probleme care sunt de acum 10 ani care au fost atât de încurcate şi unele din speţe s-au prescris, iar altele au hotărâri judecătoreşti definitive. Au fost şi lucruri frumoase spre exemplu, pentru Serviciul Permise Înmatriculări. Am reuşit să mutăm serviciul într-un sediu modern.”, a declarat încă prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu.

Ioan Albu provine dintr-o familie foarte bogată. Tată său, Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, lider al PNL, este unul dintre cei mai avuți oameni din Constanța și România. Aceasta a construit o frumoasă fermă la Viișoara, unde lucrează mai multe sute de hectare de teren.

Echipa Constanța 100%, care i-a cerut public demisia prefectului Albu, salută decizia acestuia, deși a venit tardiv.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

FOTO Accident cu 2 răniți lângă Valu Traian

joi iun. 28 , 2018
Un accident rutier în urma căruia două persoane au fost rănite a avut loc pe DN3, în zona localității Valu lui Traian, joi dimineață. Conducătorul unui autoturism ce se deplasa dinspre Murfatlar către Constanța, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers, din banda I spre banda II, a intrat […]
accident valu traian

V-ar putea interesa și: